Echipa de fotbal a României debutează astăzi la Jocurile Olimpice cu Honduras

1.  Echipa de fotbal a României debutează astăzi la Jocurile Olimpice, fotbaliștii fiind primii sportivi români care vor intra în întrecerea oficială. De la ora 14:00, România lui Mirel Rădoi începe aventura la Tokyo, cu Honduras, și va încerca să câștige o medalie, după 57 de ani de pauză de la JO. România e favorita grupei (evoluăm alături de Noua Zeelandă, Coreea de Sud și Honduras) şi are a 7-a şansă să câştige trofeul, potrivit caselor de pariuri. (Eurosport)

2. Tot astăzi, la Jocurile Olimpice, se vor desfășura primele meciuri din turneul de baseball (trei partide: SUA – Canada, Mexic – Japonia și Italia – Australia) și primele partide din grupele întrecerii de fotbal masculin. Meciul zilei este Brazilia – Germania, din grupa D, de la ora 14.30, prima fiind campioana olimpică en-titre. (Eurosport)

3. În meciurile disputate ieri la Tokyo, în turneul feminin de fotbal, s-au consemnat câteva surprize și recorduri: reprezentativa SUA, campioana mondială, a fost zdrobită de cea a Suediei, scor 0-3; Olanda a făcut recital cu Zambia, câștigând cu un neverosimil 10-3; brazilianca Marta Vieira da Silva a devenit prima jucătoare din istorie care marchează la 5 ediții a Jocurilor Olimpice, după meciul Brazilia – China 5-0. (Eurosport)

4. Cele trei formații românești din Conference League vor disputa astăzi meciurile tur contând pentru turul al doilea preliminar: Universitatea Craiova se va deplasa în Albania, unde va juca împotriva formației Laci, de la ora 20.00; la aceeași oră, în Slovacia, Sepsi Sf. Gheorghe va disputa partida contra echipei Spartak Trnava; în sfârșit, de la ora 21.30, FCSB va juca acasă, pe Arena Națională, cu echipa kazahă Șahtior Karagandy. (News.ro)

5. Elena-Gabriela Ruse, locul 137 WTA, venită din calificări, a acces în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Palermo, profitând de neprezentarea jucătoarei elveţiene Jil Teichmann, cap de serie numărul 3, accidentată la coapsa stângă. (News.ro)

6. David Alaba a semnat din postura de jucător liber de contract cu Real Madrid, după ce a refuzat mai multe oferte de prelungire a contractului cu Bayern Munchen, club la care a evoluat în ultimii 10 ani. Ieri, austriacul de 29 de ani a fost prezentat la noul său club, cu care a semnat un contract valabil până în 2026. (Eurosport)

7. Federaţia Română de Gimnastică a anunţat că, la Jocurile Olimpice, Larisa Iordache va concura doar la bârnă, având dureri foarte mari la gleznă. În schimb, Maria Holbură va concura la toate cele 4 aparate. (News.ro)

8. Echipa Sepsi va întâlni formaţiile Bellona Kayseri (Turcia) şi KSC Szekszard (Ungaria) în calificările Euroligii feminine de baschet. Sepsi va evolua în Conferinţa 1, în timp ce în Conferinţa 2 vor juca Tango Bourges Basket (Franţa), Valencia Basket (Spania) şi Famila Basket Schio (Italia). Preliminariile vor avea loc în perioada 21–23 septembrie. (News.ro)

9. Brisbane va găzdui ediția din 2032 a Jocurilor Olimpice de vară, a treia oară când Australia va organiza competiția, după ce Comitetul Olimpic Internațional a schimbat procesul de selecție a orașului gazdă; orașele nu vor mai concura unele împotriva alteia, pentru a nu încuraja corupția, iar Brisbane a fost singurul oraș candidat pentru ediția din 2032. În 2024, Jocurile Olimpice vor avea loc la Paris, iar în 2028 la Los Angeles. (New York Times)

10. Milwaukee Bucks a câștigat primul lor titlu în NBA după 1971 (al doilea din istorie), reușind să revină de la 0-2 și să învingă pe Phoenix Suns cu scorul general de 4-2. În ultimul meci al finalei, victoria a venit datorită prestației de excepție a grecului Giannis Antetokounmpo, care a înscris 50 de puncte, scorul final fiind 105-98. (Washington Post)

Transmisiuni din sport, azi la TV:

-ora 11.00 – Mexic – Franța, Jocurile Olimpice, fotbal masculin – Eurosport 1

-ora 12.00 – WTA Gdynia, tenis feminin – Digi Sport 2, Digi Sport 4

-ora 14.00 – Honduras – România, Jocurile Olimpice, fotbal – Eurosport 2, TVR 1

-ora 14.30 – Brazilia – Germania, Jocurile Olimpice, fotbal – Eurosport 1, TVR 2

-ora 17.00 – WTA Palermo, tenis feminin – Digi Sport 2, Digi Sport 4

-ora 20.00 – Spartak Trnava – Sepsi, Conference League – Look Sport+

-ora 21.30 – FCSB – Karagandy, Conference League – Pro TV

Sursa foto: Facebook-Echipa Națională de Fotbal a României

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular