ASF a eliminat posturile de consilieri și directori de cabinet! Costul de personal a fost redus cu 3,7 milioane de lei

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a închis anul precedent cu un excedent de 13,4 milioane de lei, de la 35,5 milioane de lei în 2019, potrivit datelor instituției. Unul dintre motivele acestui excedent este gradul de realizare a cheltuielilor de personal în anul 2020, de 97,5%, fapt ce a condus la economisirea a 3,7 milioane de lei.

„Justificarea acestui trend rezidă în faptul că, începând cu luna iulie 2020, la nivelul autorității au fost aplicate o serie de măsuri de reorganizare instituțională, și anume eliminarea posturilor de consilieri și de directori de cabinet sau plafonarea nivelului salariilor”, scrie în raportul anual al instituției. Cheltuielile de personal ale ASF au atins 149,6 milioane de lei în 2020, de la 149,7 milioane de lei în 2019, și reprezintă salarii de bază și alte drepturi, acordate conform Contractului Colectiv de Muncă în vigoare, la care se adaugă contribuțiile instituției.

„Cheltuielile de personal, în anul 2020, au reprezentat circa 86,3% (88,2% în 2019 – n.r.) în totalul cheltuielilor autorității, respectiv circa 80,1% (72,9% în 2019 – n.r.) din totalul veniturilor realizate”, se spune în raport. CITEȘTE ȘI ASF a retras aprobarea întregii conduceri a City Insurance, a aplicat amenzi de aproape 11 milioane de lei și a cerut prezentarea unui plan pentru restabilirea cerințelor de capital. FGA a preluat, temporar, conducerea companiei Cheltuielile cu bunuri și servicii s-au situat la 13,13 milioane de lei, sumă ce reprezintă 78,5% din prevederile bugetate.

Printre cele mai importante cheltuieli la acest capitol se numără achiziții de furnituri de birou, materiale curățenie, carburanți, contravaloarea serviciilor de utilități, telefonie, internet, servicii pază, service auto, servicii întreținere centrale termice, servicii arhivare, agenții de presă (ex.: Bloomberg, Reuters) – 7,16 milioane de lei, alături de deplasări interne și externe – 154.882 lei și consultanță și expertiză – 240.375 lei.

Cheltuielile pentru deplasări interne și externe au fost realizate în proporție de 35,2% din suma alocată ca efect al sistării deplasărilor din cauza pandemiei COVID-19, se menționează în raport. Tot la capitolul cheltuielile cu bunuri și servicii intră și suma de 4,35 milioane de lei aferentă chiriei pe care instituția o achită Eximbank pentru clădirea în care ASF își desfășoară activitatea. Cheltuielile cu bunuri și servicii au reprezentat, în anul 2020, circa 7,6% din cheltuielile totale ale ASF. CITEȘTE ȘI Net Brinel va ajuta ASF vrea să performeze mai bine în privința procesării datelor la nivelul sistemelor informatice.

Cheltuielile de capital, în cuantum total de 4.277.450 lei, reprezintă circa 2,5% din cheltuielile totale ale ASF, respectiv un grad de angajare de 70,08% din suma bugetată. Această sumă reprezintă valoarea totală plătită în anul 2020 pentru continuarea implementării proiectelor de dezvoltare a infrastructurii IT centralizate și descentralizate, dar și pentru alte achiziții”, se mai spune în document.

Excedentul curent pe anul 2020 (venituri curente încasate – cheltuieli plătite) s-a situat la 13,4 milioane de lei. “Realizarea acestui excedent este, în principal, rezultatul asigurării unei colectări corespunzătoare a veniturilor (grad de realizare 101,7%), pe fondul înregistrării unei economii realizate la cheltuielile totale (-3,4%), rezultat al înregistrării de economii pe toate componentele de cheltuieli previzionate (ex.: grad de execuție de 70,1% a proiectelor de investiții – cheltuieli de capital)”, se precizează în raport. Veniturile totale ale ASF au însumat 186,67 milioane de lei în 2020, de la 205,23 milioane de lei în 2019.

Sursa foto: profit.ro

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular