Diana Șucu despre căsătoria cu juratul de la ProTV: „Nu este dimineață în care să nu ne spunem <>”

Diana şi Dan Şucu au o cănicie de 16 ani. Cei doi au împreună doi fii, de 14 şi 12 ani. Diana Şucu a renunțat la cariera sa în televiziune pentru a se implica în viața de familie și în afaceri alături de soțul ei.

Diana a povestit că, dincolo de partea din zi pe care o dedică afacerilor, îi place să gătească:

„Îmi place la nebunie să gătesc, am învăţat privind-o pe mama, care găteşte foarte bine. Eu gătesc fără să citesc o reţetă. Spre exemplu, îi prepar lui Dan un mix inventat de mine, din ton, lămâie, parmezan, muştar iute, piper, un pic de maioneză făcută în casă, un strop de Almete, castravete acru tăiat foarte mic. Şi toată această compoziţie, de-altfel bombă calorică, o aşez pe un pat de castravete acru într-o baghetă foarte proaspătă. Este un deliciu! Sau Dan este înnebunit după pastele cu ton pe care i le prepar, iar băieţii mei sunt în culmea fericirii când le gătesc musaca cu piure”.

Diana Șucu este de părere că a fost predestinat să se întâlnească cu soțul ei

„Eu cred în sufletul pereche, în acea persoană care te iubeşte aşa cum ai nevoie să fii iubit. Ştii, atunci când l-am întâlnit pe Dan, am avut un puternic sentiment de déjà-vu, deşi nu-l mai văzusem niciodată până atunci. Soţul meu este sufletul meu pereche. Şi, uite, nu este dimineaţă în care să nu ne spunem <<Te iubesc!>> Împlinirea mea cea mai mare este o căsătorie fericită, plină de dragoste. Cheia unui mariaj fericit este păstrarea chimiei dintre parteneri”, a declarat Diana.

Cât despre secretul unui mariaj fericit:

„Din punctul meu de vedere, iubirea ne poate ţine împreună, însă doar atracţia face ca relaţia sa nu devină monotonă şi banală. Cred că este important ca omul de lângă tine să se simtă apreciat, iubit, respectat, să nu uităm să ne spunem <<Mulţumesc>> pentru că existăm unul în viaţa celuilalt, să nu uităm să ne facem declaraţii de dragoste, chiar dacă au trecut, în cazul nostru, 14 ani. Mie şi astăzi mi-e dor de Dan tot timpul, ca în prima perioadă a poveştii noastre, vorbim foarte mult la telefon în timpul zilei, chiar şi atunci când are zile mai complicate şi stă în şedinţe de dimineaţa până seara. Noi râdem, vorbim, ne împărtăşim gândurile, sentimentele cele mai profunde, îmi plac serile în care, după ce culcăm băieţii, ne povestim ce a făcut fiecare peste zi, îmi place să-l îngrijesc, să-l bibilesc ca pe un copil. Ne-am modelat unul după celălalt. Îmi place tare mult că Dan îşi exprimă trăirile, sentimentele, stările. Îmi place când îmi spune în fiecare dimineaţă <<Te iubesc!>> Tot ce am mai scump pe lume am primit de la soţul meu”.

Ambii băieți ai Dianei și ai lui Dan Șucu iubesc matematica

„Dani este foarte bun la matematică şi, în general, la tot ceea ce ţine de logică, îl moşteneşte pe tatăl lui. Şi Andrei este bun la matematică şi este extrem de spontan şi volubil ca mama lui. Eu sunt mama-cloşcă, deşi încerc să mă autoeduc şi cred că o să fiu o soacră atentă la nurorile ei. Dan este un tată implicat, cald şi foarte atent în ceea ce priveşte familia”.

Familia este conceptul în jurul căruia Diana şi-a construit viaţa, lăsând în urmă viaţa în televiziune:

 „Munca în televiziune, în presă în general, îţi mănâncă mult timp. Am lucrat 13 ani în televiziune, iar programul meu era destul de solicitant. Am avut perioade când prezentam şi trei jurnale pe zi. Atunci când au apărut copiii, mi-am dorit să îmi dedic viaţa familiei mele. Sunt o mamă foarte responsabilă şi mă gândesc la educaţia copiilor mei şi la relaţia cu soţul meu mai mult decât s-ar crede. Ei sunt viaţa mea”.

Sursa știre: Okmagazine.ro

Sursa foto: Instagram

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular