Vladimir Putin: Rusia să se pregătească de ce e mai rău în urma deciziilor luate de SUA

Rusia trebuie să fie pregătită pentru cel mai rău scenariu în ceea ce priveşte sancţiunile SUA, din cauza „politicii ostile şi impredictibile” a Washingtonului, a comunicat joi Kremlinul.

SUA a atenţionat că va impune noi sancţiuni împotriva Moscovei în legătură cu tratamentul la care este supus opozantul rus aflat în detenţie Aleksei Navalnîi şi în legătură cu alte probleme, ceea ce pune presiune pe rubla rusească şi pe pieţele Rusiei.

„Ostilitatea şi impredictibilitatea acţiunilor SUA ne obligă să fim pregătiţi pentru cel mai rău dintre scenarii”, a precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Relaţiile dintre Moscova şi Washington s-au deteriorat puternic luna trecută, de când Rusia şi-a rechemat ambasadorul după ce preşedintele american Joe Biden a spus că Vladimir Putin este un „ucigaş”.

Joi, în timpul unei deplasări în Kazahstan, ministrul afacerilor externe rus Serghei Lavrov a precizat că politica Washingtonului a generat un impas în relaţii şi este „stupidă  pentru că nu duce la niciun rezultat în ceea ce priveşte obiectivele care au fost anunţate atunci când au fost introduse sancţiunile”.

Întrebat despre aceste afirmaţiile lui Serghei Lavrov, Peskov a precizat că: „Ministrul (Lavrov) este ca întotdeauna, foarte precis în formulări”.

Sursa știre: stiripesurse.ro

Sursa foto: Facebook

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular