Secretarul general al PNL București a devenit cumătrul interlopului Fardin Amet

Secretarul general al PNL București, care ocupă totodată și funcția de prim vicepreședinte al PNL Sector 4, a devenit cumătrul liderului interlop Fardin Amet, cel care, de ani buni, conduce cu o mână de fier un clan ce controlează o zonă importantă din sudul Capitalei.

Fardin a ținut să se căsătorească înainte ca judecătorii să se pronunțe definitiv asupra dosarului în care este deja condamnat la 12 ani de închisoare pentru tentativă de omor. Cu această ocazie a tăiat și moțul fetiței sale. Naș de botez, Silviu Mototolea, secretarul general adjunct al PNL București. Acesta ajunsese în atenția presei anul trecut când fusese numit în Consiliul de Administrație de la Romfilatelia. El este și cumnatul interlopului Emi Pian care și-a schimbat numele din Duduianu în Mototolea după o verișoară a liberalului.

La momentul respectiv, Silviu Mototolea a negat că ar avea legături cu lumea interlopă. Dezmințirea nu l-a împiedicat să devină cumătrul lui Amet Fardin și să petreacă toată noaptea alături de clanurile Caran, Donea, Ștoacă sau de Bebe Cămătaru.

Silviu Mototolea este Secretar General Adjunct al PNL București. Practic el ocupă a treia funcție din ierarhia liberalilor Bucureșteni după primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu și viceprimarul Capitalei, Stelian Budjuveanu. Cumnatul lui Emi Pian este și Prim-Vicepreședinte al PNL Sector 4. El este adjunctul deputatului Pavel Popescu.

Sursa știre: comisarul.ro

Sursa foto: comisarul.ro

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular