Simona Halep a făcut anunțul: se căsătorește cu Toni Iuruc!

Simona Halep a revenit în țară, marți, după eliminarea din optimile de finală ale US Open, iar constănțeanca a vorbit și despre ce urmează în viața personală.

Fostul lider mondial din tenisul feminin a anunțat că se va căsători cu Toni Iuruc săptămâna viitoare, așa cum precizase deja Ilie Năstase, un apropiat al Simonei.

„Da, domnul Năstase m-a dat de gol. Da, ne vom căsători săptămâna viitoare, e un eveniment frumos, am emoții. Sunt emoții diferite (n.r – față de tenis). E partea personală, tenisul rămâne tenis, dar aici e mult mai important pasul și sunt bucuroasă că se întâmplă”, a spus Halep, la aeroport.

La finalul lunii august, Ilie Năstase, primul număr 1 mondial, a dezvăluit că a fost sunat de Simona Halep, care l-a anunțat că se va căsători pe 15 septembrie, la Constanța.

“De ziua ei (n.r. – a Ioanei)…. Am primit un telefon de la Simona Halep, era la New York. Simona a spus că-și va face cununia pe data de 15 (n.r. – septembrie), la un local din Constanța. Și am decis ca tot atunci și acolo să facem și ziua Ioanei”, a spus Ilie Năstase, pentru Teo Show.

Simona Halep a ajuns până în optimile de finală la US Open, acolo unde a fost eliminată de Elina Svitolina, scor 3-6, 3-6. Românca a obținut 180 de puncte WTA și 265.000 de dolari după competiția de la Flushing Meadows.

Stere Halep este un tată fericit! Așa se descrie tatăl Simonei, când își vede fiica radiind la brațul logodnicului. Toni Iuruc a cerut-o în căsătorie pe cea mai bună jucătoare de tenis din istoria României, iar petrecerea, care a fost în iulie acest an, a făcut parte din tradiția machedonească.

Tatăl Simonei Halep spunea tot atunci că nu s-a stabilit data cununiei civile, dar cert este că va avea loc în acest an.

„Așa se face la noi, la machedoni, înainte de cununia civilă. A fost o petrecere între familii, au venit părinţii lui Toni și viitorii nași. Cununia civilă va avea loc în acest an. E băiat bun, altfel nu-l alegeam. Dacă ei i-a plăcut și nouă ne place.

La început, orice copil își întreabă părinții dacă le place alesul, ce părere au despre el. I-am zis, daca ție îți place, și nouă ne place. Știti cum e proverbul, ‘sub mere nu pot cădea pere'”, a declarat Stere Halep, tatăl Simonei, pentru playsport.ro.

Tatăl Simonei a clarificat un alt subiect despre care s-a discutat în ultima perioadă. A recunoscut că își dorește să aibă un nepot din partea fiicei sale, însă în acest moment nu se pune problema de așa ceva.

„Eu sunt deja bunic, din partea fiului, știu cum e. Iar când o vrea Dumnezeu, o să ne dăruiască și ea un nepoțel sau o nepoțică. Bineînțeles că ne dorim asta”, a adăugat Stere Halep.

Sursa știre: digisport.ro

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular