Guvernul a modificat regimul depozitării și gestionării deșeurilor și ambalajelor!

Guvernul a adoptat, miercuri, două ordonanțe privind depozitarea și gestionarea deșeurilor și a ambalajelor. Acestea ar trebui să închidă procedurile de infringement ale Uniunii Europene pentru întârzierea implementării directivelor europene pe aceste teme.

Cele două ordonanțe se referă la depozitele de deşeuri, gestionarea deşeurilor şi asigurarea tratării deşeurilor înainte de depozitare. Este modificată Legea nr. 249/2015.

Noua legislație în privința deșeurilor prevede, printre altele, ca până în 2030 să se ajungă la depozitarea a numai 10% din gunoiul municipal.

O provocare pentru autoritățile locale

„Este o provocare uriașă pentru autoritățile locale. De cele mai multe ori lucrurile au fost făcute foarte rău. Responsabilitatea este a UAT-urilor (administrațiile locale), atât din punct de vedere administrativ cât și din punct de vedere politic. Această responsabilitate politică este cea care blochează decizii radicale, dar importante pentru depozitarea deșeurilor”, a declarat ministrul Mediului, Tánczos Barna.

Ministrul Mediului a adăugat că „majorarea obiectivelor de deviere de la groapă” a gunoiului va avea un impact economic important. „Trebuie să introducem noi cerințe operaționale pentru schemele de răspundere extinsă a producătorilor. Aceste principii vor impacta economia, tot ce înseamnă producția industrială, activitatea de punere pe piața a ambalajelor va avea de suferit”, a spus Tánczos Barna.

Săptămâna viitoare va fi adoptată o Ordonanța de Urgență pe regimul deșeurilor, care va elimina posibilitatea ca autoritățile locale să colecteze gunoiul neselectat, a precizat ministrul Mediului.

Zeci de depozite trebuie închise

Două platforme din județul Bihor au fost transferate la Administrația Fondului de Mediu (AFM) pentru a putea fi închise, dar „rămân 44 de depozite care trebuie închise în România. 9 sunt deja pe contracte de finanțare pe fonduri europene, 25 dintre ele sunt platforme industriale, care au fost neglijate zeci de ani, nu sunt închise, nu sunt gestionate și încercăm să le transferăm la AFM pentru a le închide”, spune ministrul Mediului.

Legea salubrizării trebuie schimbată „astfel încât pe tot lanțul de activitate lucrurile să fie clare. Legislația să fie cu sancțiuni foarte mari și să trecem la o nouă etapă de gestionare a deșeurilor în România pentru că ce se face astăzi în anumite județe este inacceptabil”, a mai spus oficialul citat.

Sursa foto: Facebook-b1.ro

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular