Armata ucraineană s-a confruntat cu 16 atacuri ale separatiștilor proruși în ultimele 24 de ore

Armata ucraineană a comunicat miercuri că s-a confruntat cu 16 atacuri lansate în ultimele 24 de ore de separatiştii proruşi, care au folosit mortiere, lansatoare de grenade şi mitraliere. Atacurile s-au soldat cu doi morți – un soldat şi un civil, ambii ucraineni.

Acesta este al doilea incident soldat cu victime în doar câteva zile în Donbas, în estul Ucrainei, scrie Agerpres, preluând AFP.

Armata ucraineană precizează într-un comunicat pe Facebook că „trei soldaţi au fost răniţi de schije, dintre care unul a decedat la spital”. Un soldat ucrainean îşi pierduse viaţa duminică.

Un civil a fost ucis într-un alt bombardament la Novoselivka Druha, o localitate aflată sub controlul Kievului în regiunea Doneţk, a indicat pe Facebook şeful administraţiei regionale, Pavlo Kirilenko.

Armata ucraineană şi separatiştii proruşi se opun în această regiune din 2014 într-un conflict care s-a soldat deja cu peste 13.000 de morţi.

Acordurile semnate în 2015 au permis reducerea violenţelor, care încă se mai produc sporadic, cu victime, însă soluţionarea politică a conflictului se află în impas.

Sursa foto: Facebook-Ziarul Financiar                                 

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular