Unde se află cel mai înalt bloc de locuințe din UE și cum arată acesta?!

Cel mai înalt bloc de locuințe din Uniunea Europeană a fost finalizat după 17 ani de lucrări de construcție în care au tot fost întâmpinate probleme. Clădirea este formată din două turnuri gemene, iar înălțimea acestui zgârie-nori este de 187 de metri.

Cel mai înalt bloc de locuințe din Uniunea Europeană, numit Intempo, a stârnit atât comentarii pozitive, cât și unele negative. Unii consideră că acest zgârie-nori aflat în orașul Benidorm din Spania poate transforma stațiunea într-un Miami al coastei Mediteranei, în timp ce alții cred că este oribilă.

În afară de faptul că este cel mai înalt bloc de locuințe din Uniunea Europeană, Intempo are și cel mai rapid lift din Spania. Viteza acestuia atinge 4,2 metri pe secundă. Astfel, locatarii pot ajunge la ultimul etaj al clădirii în mai puțin de un minut. Mai exact, în 52 de secunde.

Cele două turnuri ale clădirii sunt unite în partea de sus de o structură în formă de diamant. Acolo, prețul unui penthouse este de aproximativ două milioane de euro. În alte părți ale celui mai înalt bloc de locuințe din Uniunea Europeană prețurile unui apartament pornesc de la suma de 257.000 de euro.

Conform companiei Uniq Residential, 100 dintre cele 256 de apartamente din cel mai înalt bloc de locuințe din Uniunea Europeană au fost vândute în prealabil. Dintre acestea, 60% au fost cumpărate de spanioli iar restul de germani, belgieni, scandinavi și ruși, potrivit The Guardian.

Orașul în care se află cel mai înalt bloc de locuințe din Uniunea Europeană, ales pentru un proiect DC Comics

Orașul Benidorm a fost ales de artistul grafic spaniol Paco Roca ca sursă de inspirație pentru „Batman: The World” (”Batman: Lumea”, n.r.), o antologie ce va fi publicată în septembrie de DC Comics. Artistul a explicat că a făcut această alegere datorită faptului că stațiunea, cu clădirile sale înalte, pare să fie situată undeva între Las Vegas și orașul fictiv Gotham.

Economia orașului Benidorm a fost puternic afectată de pandemia de coronavirus, în contextul în care se bazează pe turism. Totuși, există două regiuni diferite ale stațiunii – una pentru oamenii înstăriți, pe plaja Poniente, unde se află și Intempo, și cealaltă pentru persoane cu situații financiare mai puțin bune, pe plaja Levante. Vezi AICI care este cea mai înaltă clădire din Europa!

Sursa foto:rfi.ro

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular