Cei doi americani care l-au ajutat pe Carlos Ghosn să evadeze din Japonia au fost condamnați la închisoare

Cele două persoane care l-au ajutat pe Carlos Ghosn să evadeze din Japonia, de sub regimul de arest la domiciliu, au fost condamnate de judecătorii japonezi la închisoare. Michael Tylor, în vârstă de 60 de ani, și fiul său, Peter Tylor, în vârstă de 28 de ani, au fost condamnați la doi ani și, respectiv, un an și opt luni de închisoare, pentru sprijinul acordat lui Carlos Ghosn la o „evadare fără precedent”, după cum au afirmat magistrații.

Cei doi au recunoscut faptele și au cerut o pedeapsă cu suspendare, însă judecătorii au fost neînduplecați. Michael Tylor, fost militar de elită în trupele speciale ale armatei americane, și fiul său au fost prinși anul trecut în SUA, fiind apoi extrădați la cererea procurorilor japonezi. Eu și-au recunoscut faptele, susținând că au făcut-o pentru bani. Mai mult, ei au susținut că l-au crezut pe Ghosn care susținea că a fost torturat în pușcăria japoneză. Pedepsele au fost mai mici decât cele solicitate de procurori. Avocații au declarat că nu au decis dacă vor face apel sau nu la sentință.

Cei doi au pregătit minuțios, pe 29 decembrie 2019, fuga lui Carlos Ghosn din Japonia, cu ajutorul unui avion privat. Ei au venit în Japonia sub identitatea unor muzicieni, cărând după ei niște cutii mari de instrumente, în care l-au ascuns pe fostul președinte al Nissan și Renault. Ei au folosit serviciile unui aeroprot de mici dimensiuni, în care controlul a fost unul superficial.

Zborul lor a avut o escală în Turcia, de unde Ghosn a fost transferat în Liban, la Beirut, unde se află și astăzi. Suma plătită, așa cum a reieșit din declarațiile din proces, a fost de 860.000 de dolari, din care aproape jumătate a fost plata pilotului de avion. Restul de bani au fost investiți în propria companie. Carlos Ghosn a fost arestat în 2018, sub mai multe acuzații de fraudare  companiei Nissna și de evaziune fiscală.

După aproape un an de detenție, el a fost eliberat în arest la domiciliu, în așteptarea procesului. În aceste condiții, fostul executiv Nissan și-a pregătit evadarea. În prezent, are loc și procesul lui Greg Kelly, fost director și persoană de încredere a lui Ghosn în cadrul Nissan, acuzat și el de complicitate la unele fapte comise de Ghosn.

Sursa foto: Facebook-Rádio BandNews FM

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular