Antrenorul Diego Simeone și-a prelungit contractul cu Atletico Madrid până în 2024

Antrenorul echipei de fotbal Atletico Madrid, Diego Simeone, şi-a prelungit contractul până în 2024, a anunţat joi seara campioana en titre a Spaniei, citată de AFP.

Simeone, în vârstă de 51 ani, ocupă banca tehnică a lui Atletico din decembrie 2011, iar pe 13 august va începe ce de-al unsprezecelea său sezon la cârma madrilenilor. El a câştigat 316 meciuri din 527, mai multe decât orice alt antrenor al acestei grupări.

Sub conducerea argentinianului, Atletico Madrid a cucerit două titluri de campioană a Spaniei, în 2014 şi 2021, şi două trofee Europa League, în 2012 şi 2018, atingând totodată în două rânduri finala Ligii Campionilor, în 2014 şi 2016, de fiecare dată pierdută în faţa rivalei Real Madrid.

„Diego Pablo Simeone şi-a reînnoit mandatul de antrenor al lui Atletico Madrid până la 30 iunie 2024. Antrenorul nostru, precum şi echipa sa tehnică, a semnat noul contract la stadionul Wanda Metropolitano”, a precizat Atletico Madrid într-un comunicat.

Sursa foto: Facebook-Beyond The Posts

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular