Messi ezită să semneze noul contract cu Barcelona – Starul studiază și alte oferte!

Starul Lionel Messi, care va împlini joi 34 de ani, nu a ajuns încă la un acord cu FC Barcelona în privinţa viitorului său pe Camp Nou, în condiţiile în care actualul contract al fotbalistului argentinian expiră peste o săptămână, scrie presa spaniolă.

Messi se află în prezent în Brazilia, unde participă la Copa America alături de selecţionata ţării sale, iar anturajul său consideră că este destul de complicat ca el să-şi pună semnătura pe un nou acord cu Barca înainte de 30 iunie, când va deveni jucător liber, aşa cum doresc responsabilii clubului catalan.

Conform cotidianului Marca, conducerea Barcelonei doreşte ca Messi să evolueze încă doi ani în tricoul „blaugrana”, cu un salariu brut de 50 de milioane de euro pe sezon (aproximativ jumătate din cât câştigă în prezent), iar apoi să fie legat încă 10 ani de clubul catalan în calitate de ambasador, putând să participe în paralel la alte turnee, cum ar fi Liga nord-americană (MLS). În această etapă, în care va fi ambasador al clubului, Messi ar urma să încaseze un salariu de 10 milioane euro pe an.

Însă răspunsul lui Messi întârzie, ceea ce provoacă o mare îngrijorare în cadrul clubului, care depinde de argentinian în multe feluri. Messi reprezintă o resursă de neegalat nu doar în plan sportiv, datorită performanţelor sale pe gazon, dar şi din punct de vedere financiar, generând circa o treime din veniturile clubului, estimate la aproximativ 650 milioane euro.

Prezenţa sa este, de exemplu, esenţială în semnarea contractelor de sponsorizare sau în veniturile din marketing, 8 din 10 tricouri în culorile Barcelonei vândute în prezent având pe spate numele atacantului argentinian. În plus, costul emoţional pe care îl implică pentru fanii Barcelonei este nepreţuit, adaugă Marca.

Pe de altă parte, coditianul Mundo Deportivo scrie că Messi studiază şi alte oferte, deşi el se înţelege foarte bine cu preşedintele Joan Laporta.

Conform propunerii primite de la gruparea catalană, Messi ar urma să mai joace pe Camp Nou până în 2023, urmând ca apoi să plece în SUA, la Inter Miami.

Lionel Messi, sextuplu câştigător al Balonului de Aur, şi-a petrecut întreaga carieră la FC Barcelona, dar nu şi-a ascuns dorinţa de a juca într-o zi în MLS. „Dintotdeauna am visat să pot trăi în Statele Unite şi să experimentez liga lor de fotbal”, a mărturisit Messi într-un interviu acordat la sfârşitul anului trecut postului de televiziune La Sexta.

Sursa știre: digisport.ro

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular