Spitalul Colțea are de o săptămâna probleme cu sterilizarea obiectelor sanitare!

De o săptămână instrumentele folosite la operaţii, dar și halatele medicilor de la Spitalul Colțea din București sunt trimise la sterilizat la Spitalul Cantacuzino, după ce aparatul unității medicale s-a defectat.

Mircea Lupușoru, managerul Spitalului Colțea, a declarat pentru ziarul Libertatea că situația va fi rezolvată în maximum două-trei săptămâni, pentru că piesele necesare sunt trimise de o firmă din străinătate. Spitalul Colțea este cel mai vechi spital din București și se află în subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).

Marian Stamate, medic primar la Spitalul Clinic Colţea, a transmis că defecțiunea îngreunează activitatea medicală. „Nu este un aparat, este un întreg bloc de sterilizare pe care îl avem, desemnat, delimitat ca atare, cu personal delimitat special, este un departament al spitalului Sterilizarea. Este esenţial, şi nu doar pentru un spital mic sau mare, ci pentru orice unitate sanitară, pentru că nu poţi să ai instrumente sterile şi nu poţi să execuţi nici consultații, darămite intervenţii chirurgicale aşa cum ar trebui, se sterilizează halatele personalului care intră în sala de operaţie, materialul moale, câmpurile operatorii, sunt o grămadă de instrumente, echipament medical, orice vine în contact cu pacientul”, a declarat medicul.

Mircea Lupușoru, managerul unității medicale, a declarat că defecțiunea nu poate fi rezolvată mai devreme de două-trei săptămâni, pentru că piesele trebuie să vină din străinătate. „Au mai fost situații în care s-au stricat, însă de data aceasta s-a stricat un modul electronic, pe care nu îl avem aici în țară și de asta durează mai mult reparația acestuia, pentru că cei care ne oferă service și reparații ne-au spus că au dat comanda, iar producătorul le-a spus că durează între 3 și 6 săptămâni, din păcate.

Rugămintea noastră către ei a fost să urgenteze puțin, au revenit și au spus că în două-trei săptămâni încearcă să facă tot ce se poate”, a spus Mircea Lupușoru. Managerul spune că situația nu afectează activitatea, un medic îl contrazice Managerul a mai spus că de o săptămână instrumentele medicale sunt trimise la curățat la Spitalul Cantacuzino și că nu au fost înregistrate dificultăți în activitatea medicală din această cauză.

„Asta nu înseamnă că pacienții au avut de suferit sau că au existat operații amânate din acest motiv pentru că noi avem un contract de colaborare cu Spitalul Cantacuzino și tot ceea ce este instrumentar medical și nu numai trimitem conform procedurilor la Spitalul Cantacuzino și se operează. Sunt strânse toate până la 15.30, tot instrumentarul este pus în niște cutii speciale este transportat cu salvarea unității noastre, însoțită de personal specializat, la Spitalul Cantacuzino. Acolo sunt preluate și împreună cu personalul nostru se sterilizează, iar la ora 20.00 sunt readuse în unitatea noastră și sunt gata pentru a doua zi dimineața.

Nu există întreruperi în flux”, a mai explicat directorul medical. Acestea este contrazis de medicul Stamate care numește soluția una de avarie și afirmă că există anumite restricții în activitate. Medicul de la „Colțea” mai spune că dacă mentenanța ar fi fost executată la timp, nu s-ar fi ajuns în această situație. „Se resimte în activitatea de zi cu zi acest lucru, deoarece cantitatea de instrumente şi de material a scăzut, bănuiesc că sterilizarea de la «Cantacuzino» este programată pentru ei, nu poate să facă faţă la două spitale în acelaşi timp, apar zilnic tot felul de probleme, ne trezim că se termină zilnic instrumentarul, ceea ce înainte nu se întâmpla, asistentele sunt şi ele destul de stresate, pentru că au nişte ore până la care trebuie să facă împachetarea tuturor materialelor de sterilizat, pentru că trebuie să plece maşina cu ele la «Cantacuzino», sunt nişte restricţii importante în activitate. Dacă ar fi fost executată mentenanţa la timp, nu s-ar fi ajuns aici”, a subliniat medicul Stamate.

Sursa știre: libertatea.ro

Sursa foto: Facebook-Spital Comanesti

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular