Stațiile de metrou „Academia Militară” și „Drumul Taberei” ar trebui finalizate în acest an

Chiar dacă Metroul din Drumul Taberei a fost inaugurat încă de anul trecut, lucrările la noua linie de metrou din București nu au fost realizate în întregime. Termenul anunțat de constructorul italian pentru finalizarea lucrărilor de la stațiile Academia Militară și Parc Drumul Taberei este ultimul trimestru al anului în curs.

„Termenul de finalizare a lucrărilor de refacere a suprafețelor în zona stației de metrou Academia Miltară și în zona stației Parc Drumul Taberei este, conform graficului de execuție transmis de Antreprenor, sfârșitul trimestrului IV al anului 2021”, a declarat Ștefan Paraschiv, directorul general al Metrorex.

Mai mulți pasionați de infrastructură au criticat anterior aspectul de șantier din zona stației Academia Militară. De asemenea, unul dintre ei a comentat că lucrările la Metroul de Drumul Taberei vor fi cu adevărat finalizate abia când vor sosi noile trenuri de metrou de la Alstom.

Metrorex a semnat în decembrie 2020 contractul cu Alstom pentru achiziția de ”Trenuri noi de metrou destinate pentru Magistrala 5 de metrou, tronsonul Drumul Taberei – Iancului”.

Contractul are o valoare de 103.244.383,49 euro, echivalentul a 490.503.741,52 lei fără T.V.A. și este finanțat din Bugetul de stat și credit de la Banca Europeană de Investiții.

Secțiunea Eroilor – Râul Doamnei a Magistralei 5 de metrou a fost inaugurată în septembrie anul trecut, în prezența președintelui Klaus Iohannis.

Magistrala 5 de metrou, Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiţei, are aproape 7 kilometri lungime şi este compusă din 10 staţii de metrou şi un depou (Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2).

Magistrala 5 este compusă din trei secţiuni: Eroilor – Râul Doamnei, Eroilor – Iancului, respectiv Iancului – Pantelimon.

Sursa știre: economica.net

Sursa foto: Facebook-ProSport

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular