DNA ÎN REPUPLICA MOLDOVA?! Octavian Țîcu: „Din punctul meu de vedere asanarea sistemului de justiție se poate face doar prin cooptarea magistraților din România și UE!”

Președintele PUN, Octavian Țîcu, a declarat vineri, 4 iunie, că lupta anticorupție și reforma sistemului de justiție în Republica Moldova se pot concretiza doar prin cooptarea magistraților din România și UE.

În acest sens, Țîcu a oferit exemplul DNA România în privința luptei anticorupție. Declarațiile liderului PUN au venit în contextul în care Uniunea Europeană a aprobat o finanțare nerambursabilă de 600 de milioane de euro ca sprijin pentru Republica Moldova, dar a pus și o condiție-cheie pentru acordarea acesteia, mai exact combaterea corupției.

Moderatoare: Vreau să vorbim și despre sprijinul pe care UE îl oferă țării noastre, cele 600 de milioane de euro asistență macrofinanciară preconizată pentru 2021-2024. Oficialii UE au prezentat la Chișinău și condițiile. E vorba că rămân în vigoare o serie de condiții pentru alocarea banilor precum continuarea reformelor în justiție, combaterea corupției, progrese în investigarea furtului miliardului. Credeți că vom avansa în aceste domenii?

Octavian Țîcu: Nu. Din punctul meu de vedere asanarea sistemului de justiție se poate face doar prin cooptarea magistraților din România și UE. Asta e calea pe care trebuie să mergem pentru că actualul sistem de justiție e o castă impenetrabilă din punct de vedere politic. A acționat până acum, dintr-un instinct de supraviețuire, într-o înțelegere cu politicul. UE va da 600 de milioane de euro, cum a mai dat 700 până acum, dar lucrurile nu vor evolua. E nevoie de o abordare sistemică.

Cine are capacități de a aborda sistemic problema este sistemul de justiție românesc, care deja a trecut această perioadă în care DNA s-a arătat o structură foarte competitivă și bună în depășirea schemelor de corupție și care ar putea fi utilă pentru noi. Dar să știți că această dovadă de luptă cu corupția pe care și-a asumat-o PAS este doar o fațadă, un slogan la fel de neobolșevic cum au fost înainte și multe altele, pentru că problema corupției e doar unul din aspectele fundamentale ale crizei sistemului politic.

Nu poți spre exemplu într-un sistem în care nu controlezi sistemul de apărare și securitate și serviciile de informații să poți să te lupți cu corupția, întrucât corupția este o chestiune de vulnerabilitate națională. În statul român acest lucru (corupția – n.red.) este atentat la siguranța națională. 

Moderatoare: Atunci cum apreciați acest suport? Esențial? 

Octavian Țîcu: Acest suport este o dovadă a faptului că UE e interesată ca noi să mergem în continuarea chestiunilor asumate prin acordul de asociere. Este o dovadă clară a faptului că cetățenii Republicii Moldova trebuie să aleagă o opțiune pro-europeană clară.

De asemenea, Octavian Țîcu a precizat cum poate convinge și cetățenii reticenți în legătură cu ideea de Reunire a Basarabiei cu România că de fapt aceasta reprezintă singura soluție viabilă.

Octavian Țîcu: Nici PAS, nici PPDA, nici PUN nu au capacități de a lua și gestiona Republica Moldova. Eu am văzut toată clasa politică, eu știu ce pot partidele. 

Moderatoare: Atunci de ce vă doriți un mandat? 

Octavian Țîcu: Următorul Parlament are o singură misiune, să facă Unirea într-o perioadă cât mai scurtă. 

Moderatoare: În câți ani?

Octavian Țîcu: Într-un mandat, pentru că lucrurile acestea sunt simple de realizat. Și noi suntem foarte expliciți. Spre exemplu, uitați-vă la un domeniu, educația, cercetarea și cultura. Acestea pot fi un minister integrat în care a doua zi cetățenii care lucrează în domeniul acesta să aibă salarii și pensii ca în România. 

Moderatoare: Pe de altă parte o bună parte din societatea din R. Moldova nu-și dorește Unirea. Ce mesaj le transmiteți?

Octavian Țîcu: Lor le spunem foarte clar “Cât ai pensia? 1200 (de lei moldovenești – n.red.)? Când o să ai 2000? În 2030? În România 4000 de lei e pensia minimală”. Eu cred că orice cetățean, că e găgăuz, că e turc, că e bulgar, vrea să aibă 4000 de lei pensie și salariul minimal 10 mii.

Sursa știre: podul.ro

Sursa foto: Facebook-Octavian Țîcu

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular