Edi Iordănescu are șanse mari să se despartă de CFR Cluj la finalul sezonului

Edi Iordănescu este aproape de primul său titlu de campion cu CFR Cluj, însă sunt şanse mari ca el să se despartă de formaţia din Gruia la finalul acestui sezon.

Adrian Mutu, dorit la CFR Cluj

Antrenorul a tulburat apele la echipă, după ce i-ar fi anunţat pe jucători în vestiar că pleacă la vară, iar şefii campioanei au luat atitudine şi i-au găsit deja înlocuitor.

Adrian Mutu este alesul celor de la CFR Cluj. „Briliantul” este liber de contract, după ce i-a expirat înţelegerea cu FRF, şi are şanse mari să preia formaţia din Gruia în vară. Patronul ardelenilor, Neluţu Varga, îl vrea de mai mult timp pe Mutu la cârma echipei, iar acum are şansa să-şi împlinească visul.

Adi Mutu a condus naţionala U21 a României la EURO 2021, acolo unde a ratat dramatic calificarea în semifinale. Contractul său cu FRF nu a mai fost prelungit, astfel că tehnicianul se desparte de “tricolorii mici” după această campanie.

Neluţu Varga le-a transmis deja apropiaţilor că sunt şanse ca Adrian Mutu să fie noul antrenor al CFR-ului, începând din luna iulie. Patronul „feroviarilor” a vrut să-l aducă pe “Briliant” la echipă încă din decembrie, înainte ca Edi Iordănescu să preia banca tehnică după plecarea lui Dan Petrescu.

Edi Iordănescu i-a anunţat pe jucători că pleacă de la CFR Cluj

Edi Iordănescu se pare că nu va mai continua pe banca tehnică a celor de la CFR Cluj și din sezonul viitor, așa cum digisport.ro te-a informat încă de săptămâna trecută.

„În vară s-a terminat, pentru că dacă nu plec eu, trebuie să se schimbe prea multe. Obiceiuri, deprinderi, lucruri şi chiar persoane din jur sau din echipă. Aşa că mai bine plec eu că e mai simplu. Cu vorbărie multă şi jumătăţi de măsura eu nu merg înainte”, le-a spus Iordănescu jucătorilor.

De altfel, actualul antrenor are contract cu gruparea din Gruia doar până la finalul sezonului cu drept de prelungire.

„Îmi doresc extrem de mult ca să ne ducem munca la capăt, să reușim să ne îndeplinim obiectivul (n.r. – câștigarea campionatului). Restul sunt lucruri care apar în presă, care sunt acolo, care sunt citite. Am tăria să recunosc faptul că de-a lungul timpului s-au scris și lucruri reale, care aveau legătură cu ceea ce se întâmpla în viața și în activitatea echipei”, a spus Edi Iordănescu, în urmă cu câteva zile.

Tehnicianul și-a continuat mai apoi răspunsul, fără a spune clar faptul că ceea ce s-a scris nu este adevărat. „Este important ca echipa să fie motivată, implicată. Și mai este important că din momentul în care am venit aici echipa este pe plus”, a mai afirmat Iordănescu.

Sursa știre: digisport.ro

Sursa foto: Facebook-Edi Iordanescu

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular