Ioan Talpeș-Fostul șef al SIE-: „ Serviciile secrete servesc interesele statului, oamenii acționează în afara legii”

„Serviciile secrete servesc intereselor statului. Cei care se situează în afara legilor sunt oamenii, lucrători ai acestor servicii secrete”, precizează Ioan Talpeş, fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe (SIE) în perioada 1992-1997.

Acesta a făcut o serie de comentarii, referioare la controversele care planează în jurul acestor instituții ale statului. Ioan Talpeș a dat o serie de explicații cu privire la „statul paralel”, sintagmă introdusă în spațiul public de fostul lider al PSD, Liviu Dragnea:

„Eu cred că există lumi paralele şi această formulă se aplică tuturor sistemelor care până la urmă sunt organizate. Ne referim la stat, servicii, ce vă imaginaţi dumneavoastră că funcţionează ca să aibă o formulă acceptată…pentru că până la urmă dezordinea e mai puţin organizată, ea aproape vine de la sine, ea nu trebuie decât iniţiată.Ordinea este organizată şi ordinea trebuie susţinută. Ei, că se ajunge şi la formule din acestea, constituie pentru dumneavoastră subiectul de abordare, adică stat paralel sau, mă rog, sistem paralel, sisteme paralele, asta e natural, cred eu, să existe”, a declarat Ioan Talpeș.

În acest context, fostul șef al SIE a precizat că serviciile secrete, ca instituții, servesc intereselor statului. Cei care încalcă legea, care fac diferite chestiuni la limita acesteia, sunt oamenii. Cei care lucrează în aceste servicii. Dar, a precizat el, serviciile nu pot fi puse sub acuzare din cauza acestor lucrători.

„Ce mi se pare mie totuşi că ar trebui gândit mai profund… noi vorbim despre servicii. Serviciile fac, serviciile au făcut, desfac, refac.Controlează absolut tot, fac afaceri. Mie mi se pare că aici e un forţaj. Şi când spun un forţaj, mă gândesc în primul rând la oamenii care trec prin servicii. Pentru că până la urmă, din cunoaşterile mele, cele mai multe chestiuni care sunt făcute în afara legii, chiar prin încălcarea legii, sunt făcute de oameni. De oamenii aceia care, la un moment dat, sunt în servicii, servesc în fazele incipiente sau ale evoluţiei lor în servicii, servesc, în primul rând, interesele Serviciului şi implicit al statului, pentru că serviciile nu pot servi în afara intereselor. Nu există servicii care să nu servească statul. Oameni, da, dar servicii, nu. Şi de aceea mie mi se pare că este o greşeală să se continue cu insistenţă, privitor la… adresându-se serviciilor… nu, oamenii. Şi dacă ne uităm pe parcurs, putem să constatăm cât se poate de clar acest lucru”, a precizat Ioan Talpeș.

Ioan Talpeș a arătat că în alte state din estul Europei, nu există atâtea controverse legate de activitatea serviciilor secrete. România este singurul stat din fostul Tratat de la Varșovia au apărut atâtea dispute și crize legate de activitatea acestor instituții. El a precizat că statul român trebuie să rezolve această situație și să pună capăt acțiunilor de discreditare a acestor instituții.

„Haideţi să ne gândim puţin la ce s-a întâmplat cu celelalte servicii din tratatul de la Varşovia: serviciul polonez, ceh, maghiar, ce să mai vorbim, bulgar, acolo nu au fost asemenea crize şi în niciun caz dispute în materia respectivă. România trebuie să-şi rezolve o dată şi această situaţie, aceea a serviciilor, pentru că ceea ce se produce zi de zi fără niciun fel de reţinere este discreditarea acestor instituţii… din cauza unor persoane. Şi atunci ce facem, continuăm pe chestiunea aceasta? Dacă continuăm pe chestiunea aceasta, categoric nu facem altceva decât prin discreditarea serviciior, de fapt, refuzăm statului, refuzăm, şi spun foarte apăsat acest lucru, şansa de a se apăra, şansa de a-şi promova interesele, pentru că serviciile nu promovează în primul rând interesele individului”, a mai comentat Ioan Talpeş.

Sursa știre: evz.ro

Sursa foto: Facebook

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular