Iohannis cere conducerii Enel Grup măsuri pentru protejarea consumatorilor vulnerabili

Președintele Klaus Iohannis a cerut conducerii Enel Grup să colaboreze cu autoritățile statului pentru a proteja consumatorii vulnerabili, dar și companiile afectate de creșterea accelerată a prețurilor la energie. La rândul său, Enel Grup a transmis că este interesat de a fi în continuare „un partener pe termen lung al statului român”.

Preşedintele Klaus Iohannis a primit marți, la Palatul Cotroceni, o delegație a Enel Group, condusă de Francesco Starace, CEO Enel Group, căruia i-a spus, între altele, că dorește investiții care să contribuie la consolidarea securității energetice a României, dar și în plan regional.

„În cadrul întâlnirii, au fost discutate principalele provocări cu care se confruntă în prezent piața energiei la nivel european, precum și aspectele specifice pieței autohtone, ale cărei evoluții din ultima perioadă au creat îngrijorări majore la nivelul consumatorilor casnici și industriali. În acest sens, Președintele Klaus Iohannis a transmis conducerii Enel Grup că este necesar un efort comun al companiilor din sectorul energetic și al autorităților statului, în vederea identificării celor mai potrivite măsuri și instrumente destinate protejării consumatorilor vulnerabili, dar și firmelor din sectorul productiv, puternic afectate de actuala creștere a prețurilor la energie”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Conform aceleiași surse, directorul general al Enel Group a menționat „interesul ferm al companiei de a reprezenta, în continuare, un partener pe termen lung al statului român, care dorește să contribuie semnificativ la asigurarea unei tranziții energetice echitabile și de succes”.

Conducerea Enel Group a prezentat la Cotroceni activitatea companiei și planurile sale de investiții, care vizează dezvoltarea de noi capacități de producție a energiei electrice din resurse regenerabile, precum și obiective privind sustenabilitatea rețelelor de distribuție.

Klaus Iohannis a subliniat necesitatea creșterii consistente a investițiilor și a dezvoltării de noi unități de producție în sectorul energetic, care să contribuie la consolidarea securității energetice a României, dar și în plan regional. Președintele a menționat că pot fi explorate și fructificate noile direcții de dezvoltare, cu soluții pe termen lung, precum electromobilitatea sau utilizarea hidrogenului ca sursă de energie. Totodată, Președintele României a încurajat continuarea dialogului dintre Enel și autoritățile statului, evidențiind importanța valorificării avantajelor deosebite pe care țara noastră le deține în sectorul energetic.

„Expertiza mondială a grupului Enel în domeniul energiei verzi va putea facilita atingerea țintelor asumate la nivel european, în cadrul noilor politici specifice Pactului Verde. Astfel, fondurile europene și Planul Național de Redresare și Reziliență sunt oportunități de finanțare care vor susține atingerea obiectivelor de securitate energetică la nivel național”, se arată în comunicatul de la Cotroceni.

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular