Viktor Orban în cadrul Forumului Internațional: „În UE singura soluție pentru gestionarea migrației este restituirea acestui drept statelor membre”

În cadrul aşa-numitului Forum internaţional de strategie (BSF) de la Bled (Slovenia), premierul Ungariei, Viktor Orbán, a declarat la o masă rotundă că: ,, În Uniunea Europeană, singura soluție pentru gestionarea migrației este restituirea acestui drept statelor membre”.

“Migraţia nu poate fi acceptată nici ca o soluţie pentru problemele demografice, deoarece imigranţii – mai ales imigranţii musulmani – ar schimba cultura tradiţională europeană”, a subliniat premierul ungar, care a adăugat că în timpul crizei din 2015 a fost primul care a atras atenţia asupra faptului că modul de abordare a migraţei de către UE ar putea distruge cultura europeană.

Încă de atunci a considerat că migrația necontrolată ar putea duce la terorism și dificultăți sociale, şi că Uniunea Europeană nu are răspunsuri, nu este pregătită pentru a gestiona migraţia.

“Migraţia trebuie stopată”. Din cauza evenimentelor din Afganistan acum ne ameninţă o nouă criză migraţionistă a spus Viktor Orbán.

Premierul ungar a atras atenţia şi asupra faptului că disputa privind migraţia a provocat divizare şi probleme în cadrul UE şi încă nu a fost depăşită diferenţa de opinii. Reiterând poziţia Ungariei, Viktor Orbán a afirmat: “Nu avem nevoie de cei din exterior, deoarece aceştia vor modifica structura societăților europene, imaginea culturală a Europei, sistemul creștin, bazat pe familie.

În opinia sa, în acest domeniu, experiența țărilor care de-a lungul istoriei lor au fost deja sub ocupație musulmană, cum ar fi Ungaria, este „mai relevantă” în comparaţie cu experienţa ţărilor care nu au avut partea de o ocupaţie similară.

Subiectul central al forumului de la Bled, ajuns la cea de-a XVI-a ediție, a fost viitorul Europei, redresarea economică devenită necesară din cauza pandemiei cu noul coronavirus şi extinderea Uniunii Europene.

În contextul extinderii UE, Viktor Orbán a subliniat că Serbia este o țară cheie, iar apartenența sa la UE este indispensabilă chiar şi din punct de vedere geopolitic și al securității.

Referitor la viitorul Europei, premierul a precizat: “Uniunea Europeană trebuie să rămână unită, iar condiția de bază pentru aceasta este succesul economic. Fără acesta, nu există nici o bază politică pentru păstrarea valorilor comune”.

Orbán a vorbit și despre faptul că una din sarcinile liderilor politici este sprijinirea popoarelor lor ca să fie pregătite pentru viitor. Însă, pentru acest lucru, trebuie să îşi dea seama cum va arăta viitorul nostru, de ce mijloace dispunem pentru gestionarea provocărilor, care sunt acele instrumente care ne lipsesc şi cum le vom putea obţine.

Scopul principal al Forumului de la Bled, organizat din 2006, este dezbaterea provocărilor actuale cu care se confruntă continentul, cu participarea politicienilor, diplomaților, experților economici, liderilor de afaceri și oamenilor de știință.

În ultimii zece ani, aproape 10.000 de persoane din 100 de țări au fost invitate la întâlnire, care este considerată de mulți din regiunea sud-est europeană ca fiind cel mai important forum de acest gen.

Sursa foto: Facebook-Digi24

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular