Cristina Cioran și-a adus fetița acasă după o lună și jumătate de stat în spital

Cristina Cioran a primit cea mai bună veste din partea medicilor. După ce a născut prematur, la jumătatea lunii iulie, vedeta a aflat că Ema este, în sfârşit, suficient de puternică pentru a merge acasă.

Ema a ajuns acasă în pătuţul ei, după o lună şi jumătate petrecută în incubator

Fetiţa vedetei a ajuns în sfârşit acasă, după o lună şi jumătate petrecute în spital, sub atenta supraveghere a medicilor.

Pe 18 iulie, Cristina Cioran a născut prematur, fiind însărcinată în 29 de săptămâni. Fetiţa sa a venit pe lume cu două luni mai devreme şi a trebuit să petreacă circa o lună şi jumătate în incubator, fiind supravegheată tot timpul de către medici.

Acum, Ema a ajuns în sfârşit acasă, anunţă Cristina Cioran printr-o postare pe Instagram, după ce medicii şi-au dat acordul.

“Acasă, în sfârşit! Ema fericită, mami şi tati leşinaţi! Vă mulţumim pentru susţinere şi încurajări! Vă pupăm”, a scris vedeta, alături de o scurtă filmare cu fetiţa sa în pătuţul de acasă.

“Am avut o toxiinfecție alimentară (…) iar pe fondul ăsta s-a declanșat travaliul”

Cristina Cioran a povestit că naşterea prematură a fost declanşată de o toxiinfecţie alimentară. Din fericire, ea şi-a dat seama repede că ceva nu este în regulă şi a sunat imediat la 112, iar apoi a ajuns la spital, scrie Libertatea.

“Poate că a fost mai bine așa. Poate că era mai grav dacă nu nășteam. Duminică am intrat în travaliu, aveam dureri mari de burtă, avem și niște contracții, era combinată treaba. Mi-am dat seama că devine grav, am sunat la salvare, m-a luat și m-a dus la spital, unde am născut.

Am avut o toxiinfecție alimentară, de la ceva greșit mâncat, iar pe fondul ăsta s-a declanșat travaliul. Mai aveam o grămadă până la termen”, povestea Cristina Cioran în luna august

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular