Un senator USR PLUS vrea să îi lase fără funcții pe Cioloș și Dan Barna

Senatorul Ambrozie-Irineu Darău şi-a depus formal candidatura la preşedinţia USR PLUS, pentru ”un partid al membrilor, fără cenzura, clientelismul şi ineficienţa conducerii actuale”, arată un comunicat de presă al partidului.

Darău mai precizează că este un semnal de alarmă candidatura faţă de accelerarea partidului spre irelevanţa politică. EL mai spune că, membru cu membru, partidul trebuie să se delimiteze de cenzura, clientelismul şi ineficienţa promovate de conducerea actuală şi USR PLUS trebuie să schimbe duo-polul de la conducere pentru o guvernare demnă de votul primit.

„Membru cu membru am construit, de la zero, singura alternativă politică viabilă pentru viitorul României şi tot membru cu membru suntem datori să ne recuperăm proiectul din mâinile unor găşti acaparatoare, conduse sau girate de Barna şi Cioloş, care zi de zi închistează guvernarea internă în clientelism şi autoritarism, iar evoluţia la guvernarea României în poziţia capului plecat. Zi de zi pierdem români care ne-au acordat încredere, prin vot, şi oameni valoroşi din partid. Trăim sub conducerea unei echipe cu nume liberal, dar cu metehne totalitariste, care a normalizat deficitul de democraţie, statul „drepţi” la coada numirilor şi expulzarea sau cenzurarea oricărei voci independente. Am pierdut timp preţios la guvernare, dar este momentul să redevenim puternici şi să producem schimbarea dorită de români”, a explicat Irineu Darău, potrivit comunicatului de presă.

Sursa știre: stiripesurse.ro
Sursa foto: Facebook-Irineu Darău

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular