Tania Budi se iubește la 53 de ani cu un tânăr care are jumătate din vârsta ei

Tania Budi pare că a găsit secretul tinereții veșnice. La 53 de ani, vedeta are o formă fizică de invidiat. Tania a mărturisit că până acum nu a apelat la nicio intervenție chirurgicală pentru a-și îmbunătăți aspectul, însă că este fana procedurilor estetice non-invazive.

Recent, vedeta a vorbit despre viața sa amoroasă, mărturisind că este într-o relatie cu un bărbat cu 27 de ani mai tânăr decât ea. „Suntem împreună de peste doi ani. Datorită lui m-am apucat de sport. Niște prieteni comuni ne-au făcut cunoștință de Revelion. A doua oară ne-am văzut la scurt timp după, pentru că amândoi ne doream să ne revedem. Și de atunci am rămas împreună.  Este, din toate punctele de vedere, jumătatea mea. Are exact jumătate din vârsta mea”, a spus Tania Budi în emisiunea lui Cătălin Măruță de la PROTV.

Cu toate acestea, Tania Budi a declarat că în ultima vreme a început să fie deranjată de aspectul mereu obosit al ochilor, așa că a decis să rezolve această problemă, apelând la ajutorul unui medic estetician. Aceasta a optat pentru o intervenție chirurgicală menită să îndepărteze surplusul de piele de la nivelul pleoapelor, numită blefaroplastie. Într-un interviu recent pentru click.ro, Tania a vorbit despre întreaga experiență, declarând că este extrem de mulțumită de rezultatul obținut.

„Ajunsesem într-o situație care mă deranja destul de mult: pielea de deasupra ochilor și de la nivelul pleoapelor crescuse în exces și forma pliuri care coborau până peste gene. Acest lucru punea greutate pe pleoape și crea un efect estetic neplăcut: ochii păreau mici, arătam mereu ca și cum abia m-aș fi trezit din somn. În plus, afectează chiar și vederea periferică și nu mai poți aplica nici fardurile corect. Este neplăcut să te privești în oglindă și să pari mereu obosită, deși, în realitate, abia ce te-ai odihnit”, a spus Tania.

Așa că, în urma unei discuții cu medicul său, Tania Budi a decis sa apeleze la prima intervenție estetică din viața sa. „L-am întrebat pe medicul meu estetician ce e de făcut, care este cea mai sigură intervenție și mi-a recomandat blefaroplastia, operația pentru care este foarte apreciat. Am înțeles ce presupune, că nu este dureroasă și nici nu necesită perioadă lungă de recuperare și am zis da! Au trecut câteva săptămâni de la intervenție și este totul minunat”, a dezvăluit Tania Budi.

Sursa foto: Facebook-Tania Budi

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular