Regulile după care va începe noul an școlar din 13 Septembrie

Orele de curs se vor desfășura cu prezența fizică a elevilor până când se ajunge la o rată de infectare de 6 la mie, a declarat Sorin Cîmpeanu, vineri, 20 august. Ministrul Educației a precizat că, dacă se va trece peste acest prag, persoanele nevaccinate nu vor fi dezavantajate, dar vor exista beneficii pentru elevii și profesorii imunizați.

„Personal, sper că nu vom ajunge la 6 la mie şi vom putea menţine toate şcolile deschise”, a declarat Sorin Cîmpeanu, vineri, la finalul ședinței de lucru de la Guvern pe tema măsurilor în perspectiva începerii anului școlar în contextul pandemiei.

În momentul în care se va trece de rata de infectare de 6 la mie, deciziile vor fi luate separat, în funcție de vârstă și de specificul activității, a adăugat ministrul Educației.

„Este vorba de acces nediscriminatoriu în școli până la 6 la mie, iar peste acest prag pentru profesorii care au avut posibilitatea să se vaccineze și nu s-au vaccinat va exista posibilitatea testării la fiecare 72 de ore, dacă nu s-au vaccinat, dacă nu vor nici să fie testați de DSP, sigur că va trebui să nu mai oferim avantajul posibilității de predare fizică”, a afirmat Cîmpeanu.

Elevii mai mari de clasa a VII-a (12 ani) care sunt vaccinați ar putea veni la școală și în momentul în care rata de infectare trece de acest prag, a mai spus ministrul Educației.

„La apariția unei îmbolnăviri într-o clasă, intră toată clasa în online, dar dacă toți copiii acceptă să fie testați, școala poate decide să rămână fizic cei vaccinați”, a precizat oficialul.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat că purtarea măștii de protecție rămâne obligatorie pentru copiii cu vârsta de peste 6 ani doar în spații închise.

„Activitățile sportive sunt încurajate sa aibă loc in spații deschise”, a spus Ioana Mihăilă.

Deciziile explicate vineri de cei doi oficiali nu au fost încă aprobate și în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU).

Premierul Florin Cîțu consideră că personalul din educație, sănătate, dar și din alte zone bugetare ar trebui să se testeze periodic dacă nu s-a imunizat împotriva COVID-19.

„Avem tot ce ne trebuie să începem și să rămânem cu prezență fizică acest an școlar. E important pentru mine, am discutat cu specialiștii despre efectul situației de anul trecut cu școli închise asupra copiilor, și vom face tot ce este posibil ca anul școlar să rămână cu prezență fizică”, a declarat Florin Cîțu, vineri, 20 august.

Structura noului an școlar

Cursurile anului şcolar 2021 – 2022 se vor relua luni, 13 septembrie. Primul semestru va avea 14 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 13 septembrie – 22 decembrie. Al doilea semestru se va întinde pe parcursul a 20 săptămâni de cursuri, în intervalul 10 ianuarie – 10 iunie, cu includerea programului ,,Școala Altfel’’, în perioada 8 – 14 aprilie.

Vacanțele elevilor sunt programate în intervalele:

25 – 31 octombrie 2021: vacanță pentru învățământ preșcolar și primar;

23 decembrie 2021 – 9 ianuarie 2022: vacanța de iarnă;

15 aprilie 2022 – 1 mai 2022: vacanța de primăvară;

11 iunie 2022 – până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023, vacanța de vară.

Sursa foto: Facebook-Acces Direct

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular