Tot ce vine din China se scumpește! – Transportul costă de până la opt ori mai mult decât înaintea pandemiei

Transportul pe mare al unui container de 40 de picioare pe ruta China-România a ajuns să coste între14.000 și 16.000 de dolari, față de 1.800-2.500 de dolari înainte de pandemie, potrivit datelor companiei de trading Romasia. Pentru unii antreprenori din Romînia importul din China nu mai are sens din punct de vedere economic.

Transportul din China al unui metru cub de marfă a ajuns să coste 400 de dolari, față de 120-160 de dolari înainte de pandemie, iar efectul se observă în scumpiri pe întreg lanțul de aprovizionare, atrage atenția compania autohtonă de trading Romasia.

Aflată de 12 ani pe piață, compania cu sediul central în Hong Kong și birouri în România (Arad, București), China (Yiwu, Guangzhou) și Vietnam (DaNang) spune că pentru mulți antreprenori din România importul din China a devenit neprofitabil.

Spre exemplu, un importator de mobilier de exterior a cărei valoare medie a mărfii transportate pe un container, înainte de criză, era de 15.000-18.000 de dolari, plătea 2.000 de dolari pe transport. În noul context, acesta plătește 16.000 de dolari pentru marfă și 15.000 de dolari pentru transport. „Așadar, impactul de cost este, împreună cu celelalte costuri – taxe vamale, manipulări, etc. – de peste 100%. Asta înseamnă că el va trebui, cel puțin, să dubleze prețul produsului către client. Pentru alt gen de produse, precum cele mici ca volum, schimbarea nu a fost atât de dramatică”, explică Marius Grada, cofondator și CEO al ROMASIA, un business de aproximativ 10 milioane de lei anul trecut, ca încasări din transport și servicii pentru România și clienți companii românești și multinaționale de toate dimensiunile.

Acesta mai spune că este dificil de făcut o previziune pe termen lung pentru evoluția prețurilor în transportul maritim pentru că totul depinde de modul în care evoluează pandemia și de deciziile politice care se vor lua la nivel mondial.

„Costului de transport de mărfuri din China, atât pe cale aeriană și feroviară, dar mai ales pe cale maritimă, a reprezentat cea mai mare provocare a ultimului an pentru toate companiile prezente în domeniu. Costul transportului containerizat maritim s-a mărit de șapte-opt ori față de prețurile de dinaintea pandemiei. Dacă pentru un container de 40 de picioare din China până în Constanța, costul de transport era de 1.800-2.500 de dolari (USD), astăzi acest cost este de 14.000-16.000 de dolari, la același volum de marfă transportat. Noi am căutat soluții și am eficientizat anumite procese astfel încât prețul pe metru cub să crească procentual mult mai puțin”, a mai declarat Marius Grada.

În momentul de față, Romasia se concentrează în prezent pe două direcții principale de business . În primul rând, funcționează ca un departament de achiziții din China, ocupându-se de la găsirea furnizorilor și producție, până la livrarea mărfii în depozitul clientului. O a doua linie principală se adresează în special clienților mici și medii, magazinele online sau altor afaceri similare care își caută singuri marfa în China și, apoi, trimite către Romasia factura proformă primită de la compania chineză.

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular