Surse – Stelian Ion se întâlnește cu procurori și judecători la Ministerul Justiției?! Laura Vicol: „E un fel de cafenea”

Deputatul PSD, Laura Vicol, s-a aflat astăzi la interviuri unde a discutat cu Bogdan Chirieac, printre altele, despre zvonurile din Ministerul Justiției, legate de întâlnirile ministrului Stelian Ion.

„Informații pe surse ne spun că domnul Stelian Ion ar invita procurori, după ora cinci după-amiaza la Ministerul Justiției pentru discuții”, a declarat Bogdan Chirieac.

Întrebată de analistul politic dacă acest lucru este legal, avocata Laura Vicol a răspuns:

„Nu este legal. Și eu am aceste informații. Nu am putut să vorbesc despre ele pentru că nu am nici probe, iar cei de la care le știu niciodată nu vor veni să afirme acest lucru în fața unui procuror, dacă aș face o plângere penală în acest sens. Este un abuz în serviciu incredibil de mare. Se întâmplă nu numai după ora 17:00 și vin nu numai procurori. Am auzit că și anumiți judecători își beau cafelele pe acolo. Așteaptă să plece tot personalul din minister, în fine, nu pot să comentez pe seama acestui lucru pentru că nu am probe în acest sens și atunci eu nu îmi permit să fac o speculație și niciodată nu am făcut așa ceva pentru că până la urmă vorbesc din perspectiva profesiei mele, dar știu și am auzit și eu că după ce pleacă tot personalul din Ministerul Justiției, anumiți procurori și anumiți judecători se duc într-un anumit birou și beau cafele, probabil să se relaxeze după o zi întreagă de muncă. Nu cred că fac nimic ilegal acolo. E un fel de cafenea”, a declarat Laura Vicol.

Minstrul Justiţiei a spus ce i-a cerut, ieri, în şedinţa coaliţiei, lui Florin Cîţu.

„I-am solicitat premierului, în ședința coaliției, să finanțeze la rectificare posturile aprobate deja pentru Poliția judiciară și solicitările venite de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la celelalte instanțe. Justiţia are nevoie de bani, nu este suficient să aprobi doar pe hârtie posturi de polițiști de Poliție judiciară și specialiști pentru DNA și DIICOT. Fără să fie finanțate, aceste posturi nu există, obiectivul din programul de guvernare nu este îndeplinit, și nici angajamentele din MCV nu sunt respectate. Ministerul Justiției nu este ordonator principal de credite pentru Ministerul Public și ÎCCJ, dar sunt atent la solicitările financiare ale acestora și le susțin pe deplin”, a transmis Stelian Ion, ministrul Justiţiei, pe Facebook.

Sursa știre: dcnews.ro

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular