Rusia l-a reținut pentru înaltă trădare pe șeful unității de cercetare a rachetelor hipersonice

Rusia l-a reținut pe directorul unei unități de cercetare specializată în tehnologiile hipersonice din Moscova, suspectat de înaltă trădare, anunță Reuters, care citează  agenția TASS.

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei va cere unei instanțe să-l țină în arest pentru două luni, potrivit unei surse citate de agenția TASS. Potrivit acesteia, este vorba despre Alexander Kuranov, al cărui profil pe site-ul unității de cercetare a sistemelor hipersonice arată că este specialist în tehnologie hipersonică.

Rusia a dezvoltat în ultimii ani o serie de arme hipersonice despre care președintele Vladimir Putin spunea că sunt unice în lume.

Mai mulți oameni de știință, soldați și oficiali ruși au fost acuzați de înaltă trădare în ultimii ani, după ce au fost învinuiți că au transmis materiale sensibile în țări străine.

Criticii de la Kremlin spun că acuzațiile sunt adesea nefondate și nu pot fi examinate, deoarece sunt clasificate.

Rusia a testat în luna iulie o nouă rachetă de croazieră hipersonică „Tsirkon”. Racheta a fost lansată dintr-o navă care se afla în Marea Albă, a anunțat un amiral rus.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a transmis că Moscova dezvoltă rachete hipersonice pentru a răspunde inclusiv riscurilor generate de SUA şi NATO în domeniul stabilităţii strategice şi pentru a asigura securitatea Federaţiei Ruse, ţinând cont de  scuturile antirachetă instalate pe teritoriul României şi al altor ţări din apropierea frontierelor ruse.

Într-un discurs susținut în martie 2018, Vladimir Putin preciza că rachetele hipersonice fac parte dintr-o „nouă generație de arme rusești capabile să lovească aproape orice țintă de pe planetă și să evite scuturile anti-rachetă americane”.

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular