Lucrările de la Aeroportul Băneasa s-au prelungit cu încă două luni: „Estimăm undeva în toamnă să facem recepția”

Cosmin Peșteșan, director general al Companiei Naționale Aeroporturi București, a anunțat luni că lucrările la Aeroportul „Aurel Vlaicu” din Băneasa vor dura încă două luni, iar recepția va fi făcută „undeva în toamnă”. Contractul prevedea finalizarea lucrărilor pe 21 iulie, dar au apărut cerințe noi de securitate în ceea ce privește benzile de bagaje, transmite Agerpres.

„La Aeroportul Băneasa – a fost aprobată o prelungire. Am stat la masă cu toţi antreprenorii – au apărut nişte cerinţe de securitate vizavi de benzile de bagaje în plus şi, ţinând cont că nu avem încă trafic ca să ne sufocăm şi să fim nevoiţi să deschidem Băneasa – nici cererea actuală nu e mare, am decis să ne asumăm o prelungire ca proiectul să iasă din punct de vedere al normelor şi al legislaţiei în regulă. Prelungirea este de două luni. Estimăm undeva în toamnă să facem recepţia”, a declarat Cosmin Peșteșan.

Pasagerii cu certificat digital european nu mai trec prin controlul DSP, la Aeroportul Otopeni

Pasagerii cu certificat digital european nu mai trec prin controlul DSP, la Aeroportul Otopeni

Șeful CNAB spune că, în cazul Aeroportului Băneasa, strategia vizează zboruri business sau chartere de lux.

„Strategia pe care o targetăm noi în momentul acesta este să avem chartere de lux, am avut nişte cereri de zboruri business. Deci, nu vrem să mutăm deocamdată trafic de pe aeroportul Henri Coandă şi în niciun caz nu vrem să mutăm low-cost, pentru că acolo capacitatea este destul de redusă, sunt doar patru ghişee de check-in şi sigur nu o să facă faţă nicio companie low-cost”, a explicat Cosmin Peșteșan.

Potrivit oficialului, se poartă discuții cu toate companiile aerien pentru operarea pe Băneasa, dar nu se dorește să fie mutate acolo curse regulate de la Otopeni.

„Suntem în discuţii cu toate companiile aeriene. Deocamdată, v-am zis, strategia este să nu mutăm din cursele regulate de la Otopeni. Vrem să ne concentrăm, să fie un fel de city airport, să avem un trafic mai ridicat gen business, chartere mai de lux, nu charterul clasic. Deocamdată, fiind cu traficul destul de jos, cererea e la fel, scăzută”, a mai spus el.

Sursa știre: b1tv.ro

Sursa foto: Facebook-Aeroportul International Bucuresti Baneasa

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular