Protest la sediul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare după anunțul lui Drulă de desființare a instituției

Un protest al angajaţilor Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a avut loc luni dimineaţa în faţa sediului instituţiei, oamenii fiind nemulţumiţi după anunţul ministrului Transportului, Cătălin Drulă, privind desfiinţarea agenţei. Liderul de sindicat ARSVOM a precizat că instituţia trebuie rămână civilă şi nu poate trece în cadrul ISU, aşa cum afirmase Drulă.

Aproximativ 75 de oameni s-au strâns luni dimineaţa, în faţa sediului ARSVOM pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de anunţul ministrului Cătălin Drulă de desfiinţare a instituţiei.

Liderul de sindicat din cadrul ARSVOM, Robert Robescu, a declarat luni, pentru News.ro, că a cerut un dialog cu premierul Florin Cîţu pentru a-i explica această situaţie.

„Am cerut în acest moment un dialog social cu domnul prim-ministru, că domnul prim-ministru probabil şi-o fi dat un acord de principiul, neştiind implicaţiile acestei decizii. Iar domnul Drulă a făcut-o probabil la supărare sau la interese de grup. Această entitate trebuie să funcţioneze ca zonă civilă , ca să putem interveni şi în apele bulgăreşti, şi în apele ucrainiene. Este acordul de la Ankara în care suntem prinşi ca minister şi ca entitate civilă.  Dacă va trece la pompieri, va trece probabil sub o formă civilă, ca să poată interveni. Vă dau un exemplu, la cazul cu cei trei pescari dispăruţi, au fost căutaţi de nava noastră 14-16 ore, s-a dus şi în apele bulgăreşti, iar navele militare, ale Gărzii de Coastă sau ale ISU nu au avut acces în apele bulgăreşti”, a afirmat Robert Robescu.

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a declarat, duminică la Timişoara, că Agenţia de Salvare a Vieţii de Om pe Mare va fi desfiinţată şi că a primit un acord în acest sens de la premierul Florin Cîţu.

 „Am un anunţ de făcut, această Agenţie va fi desfiinţată. Am discutat şi cu premierul României şi şi-a dat acordul. Atribuţiile sale vor fi preluate de IGSU pentru că, de fapt, nici nu îşi avea neapărat rostul, iar prin felul în care au reacţionat, în fine, e un dosar în curs, va trebui să ajungă la final, arată că sunt suspiciuni mari de integritate, în orice caz de competenţă grave, vom desfiinţa această Agenţie”, a declarat Cătălin Drulă.

Directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), Daniel Manole, este cercetat de procurorii DNA, fiind acuzat de constituirea unui grup organizat, abuz în serviciu şi luare de mită. Dosarul vizează achiziţia la suprapreţ a patru nave, în valoare de 85 de milioane de lei, dar şi condiţiile în care a fost realizată tranzacţia.

ARSVOM se află în subordinea Ministerului Transporturilor şi asigură activitatea de căutare şi salvare a vieţii omeneşti pe mare şi intervenţii în caz de poluare.

Sursa știre: news.ro

Sursa foto: news.ro

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular