Actorul George Mihăiță, dosar penal după ce s-a urcat băut la volan și a provocat un accident

George Mihăiță a provocat un accident pe bulevardul Basarabia din București, miercuri seară, relatează Digi24. Etilotestul a arătat că băuse, iar actorul s-a ales cu dosar penal. Actorul de 72 de ani a intrat cu mașina într-un alt autoturism oprit în refugiul STB.

„În jurul orei 21.20, conducătorul auto în vârstă de 72 de ani care se deplasa pe bd. Basarabia, când ajuns în dreptul imobilului cu nr. 86 a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autovehicul staționat, lovind totodată și refugiul STB.

În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale”, a transmis Brigada Rutieră. După accident, Mihăiță a fost testat cu etilotestul, apoi a fost condus de polițiști la INML, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei.

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, în acest context fiind condus la INML, pentru recoltarea de probe biologice. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice”, mai arată Brigada Rutieră.

Sursa foto: Facebook-File de istorie

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular