Horia Brenciu și Alex Bogdan – doi dintre detectivii sezonului 2 a emisiunii Masked Singer România

După ce s-a anunțat că Mihaela Rădulescu are toate șansele să facă parte din ambițiosul proiect Masked Singer România, iată că primii doi detectivi au fost anunțaț în mod oficial. Horia Brenciu și actorul Alex Bogdan sunt pregătiți să-și pună la bătaie intuiția și talentul pentru a descoperi cine se ascunde în spatele măștilor.

Unul dintre cei mai iubiți entertaineri din România, Horia Brenciu, își ocupă locul de detectiv experimentat în show-ul Masked Singer România. Dacă în primul sezon a reușit să afle numele mai multor vedete care se ascundeau sub măști, în acest an își propune să fie și mai agil: ”O dată pe an avem niște cazuri de rezolvat. Aici, la Masked Singer România, de fiecare dată când văd un personaj, mă dedublez.

Acel copil din mine iese la suprafață bucurându-se de toate măștile, iar în acest sezon are de ce sa se entuziasmeze pentru ca avem măști pe care nu le-a văzut nici Parisul, nici Londra, nici Tokio, nici New York. De cealaltă parte, adultul din mine încearcă rapid să scormonească detaliile biografice, să intre sub pielea personajului, să-l ghicească, lucru din ce în ce mai greu pentru că ni se dau indicii cu țârâita. O voce suavă, o mișcare de umeri sau o gamba mai mică sau mai mare, nu pot să te conducă rapid la personaj. Norocul meu e ca am o echipa de detectivi unica in lume! Nu mai vorbesc de prezentator… Prieteni de-ai mei!”, a spus Horia Brenciu pentru protv.ro.

Actor cu o vastă experiență în lumea teatrului și cinematografiei, Alex Bogdan își va folosi talentul de imitator pentru a se apropia de măști și a le face să-i ofere mai multe indicii.

„Vă salut oameni buni, mulțumesc că v-ați răpit din timp să citiți această declarație. Așadar, fără s-o mai lungesc, declar pe propria răspundere că am acceptat provocarea Masked Singer România și voi fi noul detectiv!!! Am emoții foarte mari, compania este selectă, este plăcută, este numai bună pentru un show de zile mari. Așteptările mele sunt întrecute în fiecare zi. N-am fost pus niciodată față în față cu o energie așa mare, rădem foarte mult în fiecare zi. Abia aștept să ne vedeți”, a transmis și Alex Bogdan.

Sursa știre: click.ro

Sursa foto: Facebook-Click.ro

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular