Miliardarul Dineș – cel mai bogat român s-a întors în țară!

A apărut pe coperta revistei americane Forbes, iar în România a fost desemnat ca fiind cel mai bogat om din România, averea lui depășind-o pe cea a lui Ion Țiriac și pe-a fraților Pavăl, fondatorii Dedeman.

Recent, omul a cărui companie a fost listată la bursa din SUA cu 37 de miliarde de dolari, s-a întors din America și există un indiciu clar că vrea să petreacă din ce în ce mult în țară: și-a luat o vilă istorică în cea mai bună zonă a Capitalei.

6 bodyguarzi profesioniși, unii dintre ei foști membri ai Legiunii Străine îl însoțesc permanent în oraș pe bărbatul a cărui poveste de succes e năucitoare. Un tânăr din Onești care dă lovitura și ajunge printre bogații lumii.

It-ist de meserie, Dineș a fondat UiPath într-un apartament de pe strada Delea Veche din București, iar acum compania a ajuns să fie evaluată la suma de 35 de miliarde de dolari, fiind compania cu cea mai mare creștere înregistrată vreodată pentru un business fondat în București.

UiPath nu mai are astăzi decât certificatul de naștere în România. În rest, ea este o compania americană care activează în zeci de țări din întreaga lume. Există, desigur, și o reprezentanță în București, pe Căderea Bastiliei.

Cum s-a îmbogățit Dineș, explică simplu revista Capital, folosind o comparație la îndemănă, cu emisiunea „Imperiul Leilor” de la Pro TV. „Acolo, un om de afaceri vine să ceară o anumită sumă de bani pentru un anumit pachet de acțiuni în firmă. De exemplu, dacă vine cineva și cere 50.000 de euro pentru 50% din acțiuni atunci evaluarea companiei este de 100.000 de euro. Așa a fost și la Uipath. Fiecare finanțare a companiei a crescut și mai mult valoarea companiei. Cu cât fondurile de investiții au fost mai interesate să intre în acționariatul companiei, cu atât valoarea firmei fondate în Delea Veche a crescut tot mai mult și mai mult.

A fost evalută inițial la un miliard, apoi la 7 miliarde, apoi la 10 si apoi a fost listată la bursă cu o valoare de 37 de miliarde de dolari.” detaliază Capital.

Daniel Dineș nu mai este, în acest moment, 100% actionar in companie. Nu mai este nici măcar majoritar. De fiecare dată când UiPath a atras o finanțare, și Daniel Dines a mai vândut din actiuni in favoarea celor care i-au dat bani.

Din uriașa lui avere, miliardarul a „rupt” 3.500.000 de euro și-a achiziționat o vilă istorică din zona Dorobanți a Capitalei. Elegantă și recent renovată, casa este păzită permanent de doi oameni, iar în față este parcată mașina de suflet a miliardarului: o Alfa Romeo 2000 Spiderfastback impecabilă, pe care o conduce numai el. Și numai de plăcere.

Pentru că altfel, dacă are bussinesuri, Daniel Dineș se deplasează cu un SUV, condus de șofer, chiar și dacă are de făcut un drum scurt, de doar 3-4 minute.

Orice ieșire a lui Dineș este mega securizată. Cei șase bodyguarzi supraveghează cu maximă atenție strada, iar când ”șeful” iese, îl flanchează și îl însoțesc fie și câțiva metri. Călătoresc, parte cu el în mașină, parte într-o mașină ariergardă.

Sursa știre: evz.ro

Sursa foto: Facebook-Antena1/ evz.ro

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular