Cătălin Drulă a vizitat Șantierul tronsonului de 42 de km din Autostrada Transilvania ce urmează să fie finanțat prin PNRR

Ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, a vizitat vineri șantierul tronsonului de 42 km Nădășelu-Poarta Sălajului, parte din Autostrada Transilvania, ce urmează să primească finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Oficialul s-a declarat mulțumit de ritmul de lucru firmei UMB, deținute de Dorinel Umbrărescu.

În prezent, constructorul român efectuează lucrări pe porțiunea dintre Nădășelu și Mihăilești, singura pe care are autorizație de construire.

În condițiile în care înțelegerea dintre CNAIR și UMB a fost semnată pe 22 septembrie iar termenul pentru proiectare este de 12 luni, constructorul român a câștigat aproape opt luni prin accelerarea activităților inginerești.

Perioada de execuție a lucrărilor, conform contractului, este de 2 ani

Nădășelu – Zimbor (A3)

Constructor: Spedition UMB

Lungime: 30,06 km

Valoarea contractului:  1,39 miliarde de lei fără TVA

Data semnării: 22 septembrie 2020

Durata: 12 luni proiectare și 24 luni execuție

Garanție: 5 ani

Zimbor – Poarta Sălajului (A3)

Constructor: Spedition UMB

Lungime: 12,24 km

Valoarea contractului: 680,4 milioane de lei

Data semnării: 26.06.2020

Durata: 12 luni proiectare și 24 de luni execuție

Perioada de garanție: 10 ani

Sursa știre: mainnews.ro

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular