Pepe și-a asumat prima relație după divorțul de Raluca Pastramă

Celebrul cântăreț spunea, acum o lună, că e doar prieten cu sexy-bruneta alături de care a ieșit la restaurant. Zilele trecute, însă, artistul a „recidivat. Pepe și-a asumat relația cu Yasmina! Cei doi s-au ținut de mână și chiar s-au sărutat, cu patos, în public.

La jumătatea lui mai, Pepe explica, fără ezitare imaginile în care apărea la masă cu prietenii, alături de Yasmina.

„La mine, viața este viață, ne place tuturor. Suntem invitați, interacționăm cu toată lumea, așa este frumos. Îmi priește distracția. Alături de fata cu care am fost în local nu trăiesc nicio poveste de dragoste. Îmi place cum sunt acum, un bărbat liber. Momentan, nu vreau nicio relație. Sunt cu ea bun prieten și m-a invitat la ziua ei. Atât și nimic mai mult. Normal că ne-am distrat, doar nu suntem sălbatici… Erau mai mulți apropiați, distracția a fost maximă. Acum sper că nu voi fi recăsătorit. Mâine poate voi fi în compania altei fete, poimâne cu alta… Nu înseamnă că am o legătură amoroasă cu ele”, era replica lui Pepe, în timp ce râdea.

Doar că „mâine” nu a fost în compania altei fete. Tot cu Yasmina lângă el, doar că așezarea „în teren” a fost alta. Cântărețul a jucat „vârf” și a atacat din toate pozițiile. A luat-o de mână pe frumoasa Yasmina și s-a plimbat așa fără să-i pese că restaurantul era plin. Apoi, a sărutat-o cu foc, iar fata nu a făcut pasul înapoi, ci s-a aruncat în brațele lui și s-a lăsat cuprinsă de fiorul dragostei. Pepe și Yasmina s-au distrat, în acea seară perfectă, pe ringul de dans, unde au făcut spectacol, pe fețele lor, dar și pe ale amicilor alături de care au petrecut, citindu-se o fericire de nedescris.

Pepe divorța de Raluca Pastramă iarna aceasta și devenea un bărbat liber. Ieșirile sale pe la restaurante sau cluburi, alături de fete cunoscute din lumea mondenă, au dat loc interpretărilor. Astfel, Raluka sau Bianca Iordache au fost ”cuplate” cu latino-cântărețul, doar că proaspătul burlac avea să infirme categoric.

Ce spunea despre legătura cu Raluka? „Am o relație foarte mișto cu Raluka, suntem colegi, ne știm foarte bine. O plac, mă place, de câte ori ne vedem ne luăm în brațe, ne pupăm, suntem OK”, a explicat Pepe într-un vlog, pe YouTube. Raluka postase, pe Instagram, o fotografie în care bustul îi era vizibil printr-un tricou extrem de mulat. La acea dată, Pepe a avut o reacție cel puțin interesantă. Legându-se de acest aspect, artistul i-a lăsat acesteia un comentariu ușor îndrăzneț. „Treci acasă că e frig”, i-a scris Pepe. Răspunsul nu avea să întârzie: „Vaaaaai!”

Sursa știre: cancan.ro

Sursa foto: cancan.ro/ Facebook-Pepe

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular