Aleksandr Lukashenko ripostează față de UE – aduce între două și trei sute de imigranți pe săptămână din Irak și Siria

Aleksandr Lukashenko a găsit o nouă metodă să irite Uniunea Europeană şi să scoată şi profit în acelaşi timp. O agenţie de călătorii controlată de dictatorul din Belarus aduce între două şi trei sute de imigranţi pe săptămână din Siria şi Irak.

Din Minsk, oamenii sunt transportaţi la graniţa cu Lituania şi apoi ajutaţi să intre în UE. Pentru asta plătesc între trei şi şase mii de dolari. Lucrurile merg atât de bine încât numărul zborurilor s-a dublat, iar avionul Boeing 737 a fost schimbat cu unul mai mare, 777.

În Lituania, grănicerii lucrează la foc automat, iar guvernul e gata să declare stare de urgenţă dacă lucrurile continuă.

Rustamas Liunajevas, şeful Serviciului de grăniceri al Lituaniei: Am discutat cu şeful Agenţiei Europene pentru Poliţia de Frontieră şi cu cel al Gărzii de Coastă despre posibilitatea de a trimite poliţişti de frontier din UE în Lituania. În principiu, acest lucru a fost convenit şi vom avea poliţişti de frontieră UE la frontiera Lituania-Belarus din iulie.

„Am oprit migranţii şi drogurile – acum va trebui să-i prindă singuri”, a declarat Aleksandr Lukashenko după sancţiunile impuse de UE ca urmare a deturnării unui avion civil de regimul de la Minsk.

Sursa știre: stiripesurse.ro

Sursa foto: Facebook-Pogovorim.by

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular