Noul director general Tarom – Cătălin Prunariu, campion la acrobație, fiul astronautului Dumitru Prunariu

Cătălin Prunariu, campion la acrobaţie, comandant şi pilot instructor la Tarom, ocupă, cu începere de miercuri, 9 iunie, locul lui Mihăiţă Ursu. Înlocuirea conducerii companiei are loc în contextul crizei cu care se confruntă Tarom, în special pe segmental transportului de pasager. Anunțul cu privire la schimbarea directorului general a fost făcut prin intermediul unui comunicat de presă.

„Începând de astăzi, 9 iunie 2021, Tarom are un nou director general, în persoana domnului Cătălin Radu Prunariu. Schimbarea conducerii companiei vine în contextul în care, începând cu anul 2020, industria aeronautică a intrat în cea mai acută criză din istoria sa, îndeosebi pe segmentul transportului de pasageri, care a afectat şi Tarom.

Cu toate acestea, compania aeriană naţională a reuşit să supravieţuiască primului an de criză, în special datorită ajustării operaţiunilor şi exploatării unor noi oportunităţi pe segmentul zborurilor neregulate”, se arată în informarea transmisă de Tarom.

În acest context, obiectivele noului director general sunt cele de finalizare a restructurării companiei și reînnoire a flotei de aeronave. De asemenea, Cătălin Prunariu și-a propus eficientizarea activității comerciale și relansarea Tarom.

„Finalizarea restructurării organizaţionale şi de personal, reînnoirea flotei de aeronave şi uniformizarea acesteia, reforma financiară, eficientizarea activităţii comerciale şi de marketing precum şi digitalizarea extensivă sunt obiectivele majore pe care se va sprijini relansarea companiei, dar şi transformarea acesteia în principalul jucător de pe piaţa transportului aerian din România”, spune Cătălin Prunariu.

Cătălin Prunariu este fiul primului cosmonaut român, Dumitru Prunariu, și s-a născut la 28 decembrie 1975. El este campion la acrobație, comandant şi pilot instructor la Tarom.

În mai 2002 a devenit cel mai tânăr comandant de aeroclub din România, la 26 de ani, după ce a câştigat concursul organizat pentru ocuparea acestei funcţii la Aerodromul Teritorial „Aurel Vlaicu” Bucureşti.

În anul 2003 a fost ales preşedinte al Comisiei de Zbor cu Motor în cadrul Federaţiei Aeronautice Române. Din 2004 a fost selectat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) să devină inspector de pilotaj pentru aviaţia generală. În septembrie 2012 a fost numit membru în Consiliul de Administraţie al AACR.

„Odată cu preluarea mandatului, directorul general Cătălin Prunariu îşi propune să implementeze şi consolideze un model de operare eficient şi durabil, prin adaptarea rolului companiei pe piaţa de transport aerian, atât la nivel naţional, cât şi european, în scopul asigurării profitabilităţii şi a stabilităţii pe termen lung. În acest sens, noul director general Tarom salută şi continuă astfel demersurile începute de predecesorul său, Mihăiţă Ursu”, se mai arată în comunicatul companiei.

Compania Tarom estimează pierderi de 230,13 milioane lei în acest an, la jumătate faţă de cele raportate în anul 2020, de 431,3 milioane lei. Veniturile totale preconizate sunt de 1,19 miliarde lei, aproape duble faţă de 2020.

De asemenea, potrivit scenariului standard, considerat cel mai realist, anul 2024 ar fi anul în care rutele exploatate de companie vor deveni profitabile, iar anul 2023 ar fi anul în care fluxurile de numerar devin pozitive.

Cheltuielile totale în anul 2021 sunt estimate la 1,42 miliarde lei, în creştere cu 34,51% faţă de cele realizate în anul 2020, iar în valoare absolută creşterea este în sumă de 366,12 milioane lei. Investiţiile estimate pentru anul 2021 vor fi de 112,92 milioane lei, în creştere cu 183,74% faţă de cele realizate în 2020.

Plăţile restante programate în anul 2021 sunt în creştere cu 5,18% faţă de cele realizate anul trecut, în sumă de 126,6 milioane lei.

Sursa știre: evz.ro

Sursa foto: Facebook-Alexandru Ion

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular