Mircea Geoană ar putea candida din partea PSD la alegerile prezidențiale ce vor avea loc în anul 2024!

După ce Klaus Iohannis își va încheia mandatul, PSD va încerca să ofere un președinte al României, după 20 de ani. Printre numele care s-ar afla în capul liste de prezidențiabili s-ar număra Mircea Geoană, secretar general NATO.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, nu respinge scenariul potrivit căruia Geoană ar urma să fie susținut pentru funcția de la Palatul Cotroceni, în 2024.

Până acum, pe lista potențialilor candidați se numără: Mircea Geoană, Alexandru Rafila, Vasile Dîncu și Gabriela Firea. Marcel Ciolacu pare să nu fie interesat de funcția de președinte.

„În primul rând am hotărât că nu automat preşedintele PSD va fi candidat (…) Va fi o competiţie în interior. Fiecare coleg pe care l-aţi nominalizat (n.r. – Alexandru Rafila, Vasile Dîncu, Gabriela Firea) ar fi un candidat bun, inclusiv domnul Mircea Geoană”, a declarat Marcel Ciolacu la Kanal D.

Câștigarea alegerilor prezidențiale în 2024 este un obiectiv major pentru PSD, a atenționat Marcel Ciolacu.

„Pariul meu ca şi preşedinte al PSD este ca în 2024 PSD să şi câştige alegerile prezidenţiale, nu numai să se califice în turul 2. Este cel mai important obiectiv”, a mai transmis Ciolacu.

Mircea Geoană a fost președinte al PSD în perioada 2005-2010. De asemenea, a mai îndeplinit funcția de președinte al Senatului în intervalul 2008-2011 și a mai fost ambasador al României în SUA, respectiv Ministru de Externe în Guvernul Adrian Năstase.

Diplomatul român a candidat la alegerile prezidențiale din 2009 din partea PSD. A ajuns în turul secund, învins de Traian Băsescu, în mod dramatic, pe ultima „sută de metri”.

Sursa știre: b1.ro

Sursa foto: Facebook-Aspen Institute Romania

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular