Therme se deschide pe 7 Iunie!

Luni, pe 7 iunie, se dă startul a distracție la Therme București.

„Este momentul pentru reconectare, relaxare, reîncărcare. În ultimul an am fost nevoiți să ne deconectăm de la ceea ce contează cu adevărat. Însă acum, mai mult ca oricând, este momentul să ne reconectam cu noi, cu natura, cu oamenii din jurul nostru. Te așteptam din nou în același loc uimitor. Te invitam să  experimentezi viitorul wellbeing-ului”, au anunțat, astăzi, 4 iunie, reprezentanții Therme.

Intrarea se va face cu anumite condiții. În primul rând, complexul va funcționa la 70% din capacitate, ceea ce înseamnă că vor intra simultan maximum 3.000 de persoane, la intrare se va completa un chestionar epidemiologic și se va măsura temperatura, iar masca de protecție va fi purtată obligatoriu până la zona de piscine.

De acolo, fiecare va decide dacă o mai ține sau nu pe față. Toate saunele vor fi deschise, doar că vor intra mai puține persoane, iar locurile vor fi marcare corespunzător.

Sunt primiți atât cei vaccinați, cât și cei nevaccinați, fără testare Covid-19 sau buletin care să ateste că s-a trecut prin boală.

„Conform normelor publicate și a măsurilor recomandate în vigoare, accesul în Therme va fi permis tuturor persoanelor, atata timp cat în urma triajului epidemiologic aceștia întrunesc condițiile impuse de autorități (temperatura mai mică de 37,3 grade Celsius și istoric epidemiologic corespunzător).

Pentru triajul epidemiologic Therme București a instalat în fața corpului de acces un pavilion dedicat în acest sens, unde clienții vor completa chestionarul specific și unde le va fi măsurată temperatura. Accesul vizitatorilor Therme se va realiza în limita locurilor disponibile și a capacitătii reduse impuse de normele în vigoare și cu respectarea regulilor de distanțare”, au precizat reprezentanții Therme București.

Important de reținut este faptul că în interior va exista un sistem special gândit de ventilare și filtrare a aerului ca și cum te-ai afla în exterior.

Față de anul trecut, înainte de închidere, prețurile pentru intrare au crescut cu circa 15-20 de lei.

Tarifele diferă de la zonă la zonă, sunt trei zone: Galaxy, The Palm, Elysium, dar și de ziua în care alegi să mergi. În weekend, sunt mai mari decât în timpul săptămânii.

Sursa știre: click.ro

Sursa foto: Facebook-Therme Bucuresti

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular