DNA – Percheziții la Poliția Rutieră din Botoșani! Ofițeri și agenți acuzați de luare de mită!

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) fac astăzi mai multe percheziții într-un dosar în care ofițeri și agenți ai Poliției Rutiere din Botoșani sunt acuzați de luare de mită, potrivit unor surse judiciare.

La percheziții mai iau parte și ofițeri ai Direcției Generale Anticorupție (DGA). Audierile vor avea loc la sediul DNA din Suceava.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, în perioada iunie – noiembrie 2020

În cursul zilei de 02 iunie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 20 locații situate pe raza județului Botoșani, dintre care una este  sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare” – comunicat DNA

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular