Parlamentul European și statele UE – acord asupra certificatului verde digital de călătorie

Parlamentul European şi statele UE au ajuns joi la un acord asupra certificatului verde digital, menit să faciliteze călătoriile în interiorul blocului comunitar în contextul pandemiei COVID-19, relatează AFP.

Conform AFP, documentul trebuie să ateste că titularul său a fost vaccinat anti-COVID-19, sau are un test negativ recent ori este imunizat după o infecţie cu noul coronavirus.

Eurodeputaţii au cerut iniţial ca statele membre să suporte costul testelor PCR, ceea ce unele dintre ele au refuzat. Compromisul găsit menţionează necesitatea unor teste „abordabile şi accesibile”, plus angajamentul Comisiei Europene de a mobiliza 100 de milioane de euro pentru achiziţia de teste, folosind pentru finanţare „Instrumentul pentru Sprijin de Urgenţă de la nivel european” şi, la nevoie, să mobilizeze încă 100 de milioane de euro suplimentare.

În România, certificatul verde digital va fi implementat de Serviciul de Telecomunicații Speciale. Certificatele vor conține un cod QR și se vor putea vizualiza, respectiv descărca dintr-un portal web securizat.

Conform celor de la STS, în urma consultărilor cu experții grupului tehnic de lucru constituit la nivel european, a fost avansată soluția tehnică care va include o aplicație web pentru generarea certificatelor şi o aplicație pentru smartphone (Android) pentru verificarea certificatelor emise în țară sau emise de alte state.

Codul QR din certificat va conține informații de identificare (nume, prenume și data nașterii), precum și informații medicale esențiale, semnate digital, pentru a se garanta autenticitatea datelor. Documentele vor respecta toate regulile de protecție a datelor personale și vor putea fi utilizate la trecerea frontierei, însoțite de actul individual de identitate.

STS a transmis către grupul de suport tehnic de la nivel european certificate digitale verzi de test pentru verificarea implementării de către fiecare țară a procesului de generare și verificare a acestora. Acestea au fost verificate și validate cu succes de către țările membre.

Sursa foto: Facebook-Prahova-News

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular