Britanicii, nemulţumiţi de evoluţia economică a ţării lor după ieşirea din UE!

Parlamentul Euroepan (PE) a aprobat acordul comercial încheiat de Uniunea Europeană (UE) cu Regatul Unit, care pune un punct final durerosului capitol al Brexitului, potrivit rezultatului unui vot anunţat în mod oficial miercuri.

Textul a fost adoptat marţi seara, cu 660 de voturi pentru, cinci împotrivă şi 32 de abţineri.

Votul eurodeputaţilor asupra acestui acord, încheiat in extremis la 24 decembrie 2020, a devenit urgent, în contextul în care aplicarea provizorie a textului, de la începutul anului, expira vineri, iar Londra excludea orice prelungire.

În afară de acest vot, eurodeputaţii au adoptat o rezoluţie cu caracter neconstrângător în care Brextul este catalogat drept o „eroare istorică”.

Brexitul „a fost promovat de către un  naţionalism iresponsabil, bazat pe false promisiuni şi o viziune pe termen scurt. Este rău pentru Marea Britanie şi este rău pentru Europa”, a declarat marţi eurodeputatul social-democrat austriac Andreas Schieder.

Relaţiile Londrei cu Bruxellesul au fost deja profund afectate de decizia britanică de a părăsi piaţa unică – în mod oficial de la 31 ianuarie 2020, însă în mod real abia la începutul acestui an.

În planul schimburilor, exporturile europene către Regat au scăzut cu 20,2%, iar importurile britanice din Uniune au scăzut cu 47% în primele două luni ale lui 2021, potrivit Eurostat.

În plus are loc o criză de încredere între cele două părţi, după ce Downing Street a luat mai multe decizii prin care pune în discuţie precedentul acord încheiat cu UE, Tratatul Brexitului din 2019, care organizează „divorţul”.

Europenii reproşează Londrei faptul că a încălcat protocolul irlandez din tratat, prin amânarea anumitor controale vamale şi sanitare care urmau să aibă loc în provincia britanică Irlanda de Nord şi în restul Regatului Unit, cu scopul impunerii unei frontiere în Irlanda.

În semn de protest, eurodeputaţii au amânat mult timp să stabilească o dată a votului lor asupra acordului comercial.

„Guvernul britanic nu trebuie să ia (votul de marţi) drept un cec în alb sau un vot de încredere orb”, a avertizat eurodeputatul luxemburghez Christophe Hansen (PPE, dreapta).

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ale cărei servicii au lansat o procedură împotriva Regatului Unit cu privire la încălcarea trotocolului, i-a asigurat pe eurodeputaţi că UE „nu va ezita”, „dacă este necesar”, să folosească împotriva Londrei măsurile de compensare unilaterală prevăzute de acord.

„Avem mai multe în comun decât ceea ce ne desparte”, a pledat Michel Barnier, care se exprima pentru ultima oară în PE în calitate de negociator-şef UE al Brexitului.

Acestă declaraţie este atribuită eurodeputatei britanice proeuropene Jo Cox, asasinată de căre un activist de extremă dreapta în timpul campaniei sale din 2016 împotriva Brexitului.

În Marea Britanie, mulţi englezi nu mai sunt încântaţi de Brexit, plângându-se mai ales de slăbirea mediului de afaceri. „Înainte aveam mulţi clienţi români, mulţi lituanieni, mulţi ruşi. Acum, după Brexit, avem doar câte un client sau doi pe lună. Guvernul cere multe documente şi este greu. Multe proprietăţi sunt goale”, spune Marius Marcinkevicius, manager al unei agenţii imobiliare, citat de Mediafax.

Ian Perkes, negustor de peşte, spune că ieşirea ţării sale din UE i-a pus afacerea în pericol. „Dacă aş putea să dau ceasul înapoi aş mai vrea să ieşim? Bineînţeles că nu. Pentru viitorul familiei mele. Eu şi mulţi alţii, poate am făcut o greşeală”, a declarat el.

Noile reguli afectează mai ales sectorul agroalimentar. În ultimele patru luni, exporturile de produse lactate către Europa au scăzut cu 96%, iar cele de carne de vită şi carne de pui cu 80%. Per ansamblu, 50% din exportatorii britanici sunt în dificultate, cele mai afectate fiind micile întreprinderi, remarcă Europe 1.

„Acum îmi ia o oră să trimit un colet în Europa, în condiţiile în care înainte îmi lua între 10 şi 12 minute. Mai mult, comenzile mele nu ajung toate la timp. Am colete pe care le-am făcut în ianuarie şi încă nu au ieşit din ţară. Este imposibil să câştigi bani în aceste condiţii. N-am ce să mai zic despre Brexit”, spune pentru Europe 1 proprietara unei firme care comercializează produse din porţelan.

Potrivit estimărilor actuale, Brexitul a redus PIB-ul britanic cu 1,4% de la începutul acestui an. Însă efectele sale vor fi resimţite mult mai târziu, potrivit majorităţii economiştilor.

„Nu are nimeni de câştigat din Brexit. Toată lumea are de pierdut”, a declarat europarlamentarul danez Morten Petersen.

Sondajele efectuate recent arată că britanicii regretă Brexitul, fiind nemulţumiţi de cum evoluează lucrurile mai ales din punct de vedere economic.

Aproximativ 27% dintre britanici vor ca Regatul lor să păstreze relaţii mai strânse cu Uniunea, pentru a putea eventual adera din nou, mai târziu, arată, de exemplu, un sondaj realizat de Institutul Opinium pentru British Foreign Policy Group, pe un eşantion reprezentativ de 2.002 britanici. În acelaşi timp, 22% dintre britanici vor relaţii mai bune cu Uniunea, însă exclud o revenire asupra Brexitului vreodată.

Sursă știre: adevarul.ro

Sursa foto: Facebook-Român în Marea Britanie

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular