Pe 1 mai, sub coordonarea NATO, militarii români vor începe retragerea din sângerosul conflict din Afganistan în care Armata Română a pierdut 27 de luptători. Ultima fază a retragerii din Afganistan va fi şi cea mai sensibilă, pentru că atunci numărul militarilor aliaţi din baze va fi mult mai mic, iar riscul unui atac al talibanilor va creşte exponenţial.
Cei 9.592 de militari aliaţi din 36 de ţări, între care şi peste 600 din România, încep, de la 1 mai, să pună în practică planurile de retragere din Afganistan, după ce coaliţia a ajuns la concluzia că trebuie încheiată misiunea „Resolute Support”. În acest conflict, Armata Română a pierdut 27 de militari, iar numărul răniţilor a fost de peste 100. Cei mai mulţi dintre militarii români care au murit au făcut-o în misiuni de patrulare.
Reamintim că pe 14 aprilie 2021, „recunoscând că nu există o soluţie militară la provocările cu care se confruntă Afganistanul”, aliaţii au decis să înceapă retragerea forţelor „Resolute Support”. „Retragerea tuturor forţelor aliate va fi ordonată, coordonată şi deliberată şi urmează să fie finalizată în câteva luni. Orice atac taliban asupra trupelor aliate în timpul acestei retrageri va fi întâmpinat cu un răspuns puternic”, se arată într-un document al NATO. Concret, militarii aliaţi vor părăsi gradual, conform unui plan bine pus la punct, bazele din Kabul (Bagram), Mazar-e Sharif, Kandahar, Herat şi Laghman.
În acest context, România va retrage forţele din Afganistan coordonat cu membrii de coaliţie, iar acest proces a fost discutat şi în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). „A fost analizată şi aprobată redislocarea în România a contingentului militar din Afganistan, la încheierea misiunii «Resolute Support», conform unui calendar convenit cu partenerii din coaliţie. Redislocarea va fi etapizată şi se va derula pe parcursul următoarelor luni. România va retrage forţele din Afganistan coordonat cu membrii de coaliţie NATO începând cu 1 mai 2021. Toţi cei 615 militari şi peste 80 de tone de materiale şi elemente de logistică vor fi extrase cu aeronave militare naţionale şi ale coaliţiei”, a anunţat instituţia.
Conform unor surse militare, în perioada imediat următoare, o aeronavă Hercules C-130 a Forţelor Aeriene Române (ROAF) va face un prim zbor pentru a începe repatrierea militarilor români. Aceleaşi surse susţin că ultima fază a retragerii din Afganistan va fi şi cea mai sensibilă, pentru că atunci numărul militarilor aliaţi din baze va fi mult mai mic, iar riscul unui atac al talibanilor va creşte exponenţial. Din acest motiv, ultimii militari aliaţi – probabil câteva mii – vor părăsi Afganistanul aproape simultan. Totul sub protecţia piloţilor militari americani, după ce Pentagonul a trimis încă două bombardiere B-52 „Stratofortress” în Golf şi a prelungit misiunea în regiune a portavionului USS Eisenhower.
În plus, instituţia nu a exclus că ar putea fi trimise şi alte întăriri pentru a participa la uriaşa operaţiune logistică reprezentată de retragerea din Afganistan. „Este rezonabil să ne gândim că ar putea exista măsuri suplimentare temporare pentru protejarea forţelor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, care a mai menţionat că dacă autovehiculele blindate cele mai sofisticate vor fi evacuate pe calea aerului, altele vor fi donate armatei afgane.
Experţii militari susţin că toţi anii de prezenţă în teritoriul răvăşit de talibani au fost o adevărată şcoală pentru mai multe generaţii de militari români. „Desfăşurările în Afganistan au fost un adevărat curs de perfecţionare pentru militarii români, care au simţit şi încă simt pe pielea lor cum trebuie să reacţioneze în luptă. Vin de acolo cu experienţa războiului. Sigur, cu riscurile de rigoare. Tocmai de aceea, militarii care au plecat în acel teatru de operaţii au fost mai bine răsplătiţi financiar”, a precizat Costin Georgescu, fost director al Serviciului Român de Informaţii.
De altfel, soldele militarilor români care luptă în Afganistan nu sunt de neglijat. Subofiţerii din Forţele pentru Operaţii Speciale primesc lunar, pe perioada de misiune în Afganistan, solda de 5.239 de lei la care se adaugă 2.200 de euro (diurna şi banii pentru legătura cu familia), totalul ajungând la peste 3.500 de euro lunar. La corpul ofiţerilor, situaţia stă şi mai bine. Astfel, un căpitan încasează lunar în total peste 4.380 de euro, iar un maior ajunge la peste 4.700 de euro. În fine, un colonel de la Operaţii Speciale încasează lunar, pe parcursul misiunii în Afganistan, 5.800 de euro.
Sursa știre: adevarul.ro
Sursa foto: Facebook-Armata Romana