Începând cu data de 28 septembrie, persoanele care au șase luni de la administrarea celei de-a doua doze de vaccin pot beneficia de doza...

Accesul la administrarea dozei a 3-a este permis tuturor persoanelor care au cel puțin 6 luni de la administrarea dozei a doua, potrivit deciziei adoptate miercuri de CNCAV, pe lângă persoanele vulnerabile...

A fost instalată prima platformă de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră, după 30 de ani

Black Sea Oil & Gas (BSOG) și partenerii săi concesionari ai perimetrului de gaze naturale Midia din zona românească a Mării Negre au anunțat finalizarea instalării platformei de producţie gaze naturale Ana,...

Klaus Iohannis va participa la congresul PNL pentru a-l susține pe Cîțu

Președintele Klaus Iohannis, aflat în Statele Unite ale Americii, a anunţat că va participa la Congresul Partidului Național Liberal, care va avea loc sâmbătă, în cadrul căruia liberalii își vor alege președintele...

De când va circula primul tren metropolitan în Capitală si pe ce tronsoane?!

La sediul Primăriei Capitalei a avut loc miercuri prezentarea proiectului de tren metropolitan în București, prilej cu care a fost anunțat și când ar putea circula primele garnituri. Prezentarea a fost făcută...

Simona Halep a anunțat despărțirea de antrenorul Darren Cahill

Simona Halep a anunțat despărțirea de antrenorul australian Darren Cahill. Aceasta este cea de-a doua colaborare pe care o încheie fostul lider mondial și celebrul antrenor de tenis. Prima dată, colaborarea s-a...

Conducerea ASF nu s-a prezentat astăzi la întâlnirea propusă de Senat

Conducerea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) este așteptată miercuri pentru o primă discuție în Comisia Economică a Senatului despre prăbușirea companiei City Insurance. La audieri au fost chemați și reprezentantii Biroului Asigurătorilor...

Romgaz a dublat prețul gazelor – Costul căldurii în București crește cu 60%

Romgaz va livra către centralele din București gaze la un preț dublu față de cel de acum, preț care este totuși bun în condițiile în care cotația gazului pe piețe a explodat....

DNA investighează investiția celor 120 de milioane de doze de vaccin

Direcția Națională Anticorupție a deschis un dosar in rem, care vizează achiziția de către Guvernul Cîțu a celor 120 de milioane de doze de vaccin anti-COVID. Potrivit surselor Realitatea PLUS, ancheta urmărește să...

Follow us

22,020FaniÎmi place
3,766CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Instagram

Most Popular