Ianis Hagi, cel mai scump fotbalist român din istorie!

Ianis Hagi a devenit una dintre țintele lui Jose Mourinho la AS Roma, iar transferul s-ar putea realiza chiar în această iarnă.

Presa din Italia scrie că “The Special One” a cerut transferul unui jucător ofensiv, fiind nemulțumit de evoluțiile lui Borja Mayoral. Acesta din urmă ar pute ajunge la Celta Vigo sau Juventus.

Astfel, Ianis Hagi ar putea ajunge la AS Roma în iarnă, în schimbul sumei de 20 de milioane de euro.

“Roma a fost una dintre protagonistele din Italia în perioada de mercato și nu vrea să se oprească aici. Jose Mourinho a cerut un alt jucător ofensiv, considerând că Borja Mayoral nu mai face parte din planurile sale și va pleca din capitală în ianuarie.

Giallorossii au pus ochii pe Ianis Hagi, jucător care evoluează în Scoția, la Rangers. Negocierile dintre părți sunt foarte avansate și tânărul fotbalist, care poate juca atât ca atacant, cât și ca playmaker, poate deveni jucătorul Romei în ianuarie. Asta i-ar deschide drumul lui Mayoral către Celta Vigo.”, scrie calciomercatoweb.it.

Hai în Digi Online să o cunoști pe cea mai puternică femeie din lume, Angela Merkel, și să vezi drumul ei către o carieră politică de succes. Azi de la 21:55, numai pe Digi Life!

Rangers l-a transferat pe Ianis Hagi de la Genk, în vara lui 2020, pentru 3,4 milioane de euro.

Dacă va ajunge la AS Roma, pentru 20 de milioane de euro, Ianis Hagi va deveni cel mai scump fotbalist român din istorie

TOPUL celor mai scumpi fotbaliști români din istorie:

1. Adrian Mutu – de la Parma la Chelsea – 19 milioane de euro

2. Cristi Chivu – de la Ajax la Roma – 18 milioane de euro

3. Dennis Man – de la FCSB la Parma – 13 milioane de euro

4. Răzvan Marin – de la Standard Liege la Ajax – 12,5 milioane de euro

5. Ionuț Radu – de la Genoa la Inter – 10,6 milioane de euro

6. Nicolae Stanciu – de la FCSB la Anderlecht – 9,7 milioane de euro

7. Vlad Chiricheș – de la Napoli la Sassuolo – 9,5 milioane de euro

8. Valentin Mihăilă – de la Universitatea Craiova la Parma – 9,1 milioane de euro

9. Alexandru Mitriță – de la Universitatea Craiova la New York City – 8 milioane de euro

10. George Pușcaș – de la Inter la Reading – 7,5 milioane de euro

Ianis Hagi, prima reacție după ce a aflat că Jose Mourinho îl vrea la AS Roma

Ianis Hagi (22 de ani), care a revenit spectaculos pe teren după ce s-a vindecat de COVID-19, a comentat informațiile potrivit cărora este dorit de Jose Mourinho, la AS Roma.

”Acum mă gândesc la meci și sunt concentrat la maxim pentru a-mi îmbunătăți jocul la Rangers. Simt că am progresat foarte mult atât ca jucător cât și din punct de vedere tehnic, am adăugat multe jocului meu și încă mai am multe de adăugat. Sunt concentrat la indicațiile antrenorului, pentru a deveni mai bun”, a spus Hagi.

Ianis a vorbit și despre perioada de izolare, dar și despre aportul fanilor la bunăstarea echipei.

”Perioada în care am stat în izolare a fost una extrem de dificilă din punct de vedere mental. A fost destul de dificil să-mi privesc colegii jucând, fără să am posibilitatea de a-i ajuta. Mă bucur enorm că am revenit alături de Rangers.

O spun mereu. Fotbalul este mai bun cu suporterii în tribune. Simt ca o presiune care vine din tribune și asta mă face să dau mai mult în timpul meciurilor. Îmi face plăcere să joc pe Ibrox și mă bucur de fiecare dată când suporterii ne urmează atunci când jucăm în deplasare”, a mai spus Ianis Hagi.

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular