Castelul Bran, în pericol major!

De aproximativ doi ani, locuitorii comunei Bran, micii producători și reprezentanți ai unor asociații din zonă acuză autoritățile locale că vor să permită contruirea unui cunoscut supermarket care face parte dintr-o rețea cunoscută în toată țara, chiar în imediata vecinătate a Castelului Bran, motivând că se vor distruge astfel nu doar producătorii locali, dar desființează practic estetica comunei, îngreunează circulația din zonă și duce la desființarea multor afaceri de familie.

Se pare că în spatele acestor decizii s-ar afla viceprimarul comunei Bran, Moja Gheorghe, unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri din zonă. Acum 10 ani, cu o investiție de aproape 100.000 de euro, omul de afaceri, împreună cu un prieten, pune pe picioare afacerea „Măr de Bran”, care s-a dovedit a fi profitabilă de la an la an. Deși inițial era o afacere de familie, așa cum sunt majoritatea celor din comuna Bran, acum se pare că politicianul Moja uită de visul pe care îl avea atunci când a demarat proiectul și peste câteva zile își va da acordul cu privire la construirea supermarketului german fix în centrul comunei Bran.

„Eu sunt brănea, iar afacerea „Măr de Bran” este rodul unei prietenii între un brănean, subsemnatul, și un bucureștean, Marius Perșinaru.Acesta este de vreo 20 de ani un oaspete de suflet al Branului. Acesta ar fi pe scurt, startul investiției într-un produs tradițional, sucul de mere. Aici, unde producem sucul este și casa mea, înconjurată de o livadă frumoasă. Dar, de-a lungul timpului achiziționăm mere și de la localnici, bucurându-ne că aceștia s-au arătat deschiși să contribuie la…gustul Branului, să-l valorifice. Este o legătură care s-a transformat în comunitatea brăneană. Pe lângă achiziția merelor din zonă, am angajat localnici, contribuind la stimularea economică din comunitate. Promovăm valorile unor produse ecologice certificare, cum este și sucul „Măr de Bran”, în care prindem autenticitatea spiritului și frumusețea naturală a zonei Branului”, spunea Moja pe când visa ca brand-ul să se dezvolte ca o mică afacere de familie, când producea sucul de mere folosindu-se de presa moștenită de la bunici.

Acum Gheorghe Moja nu pare că se mai gândește la valorificarea Bran-ului, la localnicii care își câștigă existența din vânzarea de produse proprii și nici la tradițiile despre care vorbea în urmă cu câțiva ani. Acum, politicianul este de părere că din comună lipsesc supermarket-urile, acele afaceri care sunt menite să distrugă autenticitatea zonei. Spunem asta deoarece, dacă se va aproba autorizația de contrucție, undeva în imediata vecinătate a Castelului Bran, va dispărea complet toată autenticitatea zonei: micii comercianți de lactate, suveniruri, blănuri, obiecte tradiționale vor și înlocuiți de mașinile parcate haotic, oameni care vor împinge căruicioare până la parcare, claxoane și înjurăturile din trafic. Dacă până acum doi ani ar fi luptat pentru drepturile micilor afaceri de familie, acum Moja se spală pe mâni și nu se mai asociază cu producătorii locali. „Nu mai sunt eu administrator. Se ocupă asociatul meu, domnul Marius Perșinariu. Nu o să fie niciodată sucul nostru la supermarket, dar puteți să vorbiți cu asociatul meu. Eu chiar nu mă mai ocup de afacere, el e unul dintre marii manageri ai României, deci poate el să vă dea mai multe detalii. Nici nu știu care e punctul lui de vedere. O fi apărând numele meu, dar tot ce pot să vă spun este că eu nu-mi permit să votez cum vreau eu, ci cum vor oamenii. Cu asta cred că v-am spus totul”, a declarat Gheorghe Moja în exclusivitate.

„Nu o să fie niciodată sucul nostru la supermarket”

Viceprimarul comunei Bran susține că votul lui de joi nu va fi deloc influențat de vreo eventuală colaborare între supermarket-uri și brand-ul lui, cu toate că, există zvonuri prin comună cum că acesta ar fi principalul interes. Chiar dacă este plauzibilă această ipoteză, mai ales că în supermarket-uri există o sumedenie de produse fabricate în România, dar care ajung pe raft în urma unor negocieri aprige între admistratorilor centrelor comerciale și producătorii local, Gheorghe Moja susține cu tărie cu nu are niciun fel de intenție ascunsă, ci că joi va vota doar în interesul cetățenilor pe care îi reprezintă. „E o afacere privată. Acolo au găsit terenul. Noi primăria doar avizăm sau nu avizăm, nu avem nicio implicare. Votul de joi va fi liber. Cu această ocazie vă invităm să veniți la ședință și o să vedeți”, a mai declarat omul de afaceri.

Sursa foto: Facebook-Romania Art & Architecture

Sursa știre: evz.ro

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular