CFR Cluj plătește o parte din costul testelor COVID-19 pentru fani

CFR Cluj vrea să obţină calificarea în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor şi îşi doreşte să sărbătorească acest pas alături de fani. Campioana României s-a impus în turul cu Lincoln Red Imps, scor 2-1, şi este mare favorită să treacă în următoarea fază, în care ar urma să se dueleze cu Young Boys Berna.

Suporterii au revenit pe stadioanele din România, însă există un mare impediment pentru aceştia. Pe lângă preţul plătit pentru bilete, fanii trebuie să bage adânc mâna în buzunar pentru plata testelor COVID-19. Pentru a avea arena cât mai plină la returul cu Lincoln Red Imps, conducătorii lui CFR Cluj au decis să facă un gest impresionant pentru suporterii echipei.

Mai exact, fanii care îşi vor lua bilete la meciul cu Lincoln Red Imps vor avea parte de o surpriză din partea clubului. În loc să plătească 80 de lei, cât costă un test COVID-19, aceştia vor plăti doar 25 de lei. Restul sumei va fi asigurată de CFR Cluj, care va acoperi suma de 55 de lei.

Dacă stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” se va umple la capacitatea maximă admisă, conform protoculului sanitar, anume 50%, conducătorii clubului vor plăti 646.250 de lei (aproximativ 130.000 de euro). Arena din Gruia are 23.500 de locuri, însă în prezent doar 50% din capacitatea stadionului poate fi utilizată.

„Mâine, 28 iulie, începând cu ora 10:00, suporterii noștri vor avea posibilitatea testării COVID-19, în vederea accesului la meciul cu Lincoln Red Imps. Un test rapid antigen costă 25 lei, iar fanii echipei noastre vor primi rezultatul în 15 minute! Rugăm suporterii să vină CÂT MAI DEVREME posibil la stadion, pentru a evita aglomerația înaintea fluierului de start, existând riscul neplăcut ca fanii care ajung prea târziu să rateze debutul jocului. ATENȚIE! Inclusiv copiii cu vârsta de 3 ani împliniți sau mai mari AU NEVOIE de documentul medical care să le permită accesul în arenă!”, a fost anunţul postat pe pagina de Facebook a clubului.

Conform protocolului medical, patru categorii de persoane pot asista la meciurile din România, implicit şi la returul CFR Cluj – Lincoln Red Imps.

„Toți spectatorii care vor veni să susțină echipa trebuie să aibă asupra lor, la intrarea în incinta Stadionului „Dr. Constantin Rădulescu”, dovada vaccinării anti-COVID-19 (pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare) sau rezultatul negativ al unui test RT-PCR (nu mai vechi de 72 de ore) sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid (nu mai vechi de 24 de ore), în format fizic (listate – doar în cazul testelor RT-PCR sau antigen; adeverința de vaccinare poate fi prezentată și pe telefonul mobil).

De asemenea, conform noului protocol întocmit de Federația Română de Fotbal, vor avea acces și spectatorii care prezintă dovada că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-CoV-2″, au anunţat oficialii lui CFR Cluj.

CFR Cluj îşi poate asigura încă de miercuri un loc în grupele cupelor europene din actualul sezon. Dacă va trece de Lincoln Red Imps, campioana României va ajunge în turul 3 preliminar al UEFA Champions League, unde o aşteaptă Young Boys Berna. În cazul unei eliminări în această fază a competiţiei, formaţia din Gruia va ajunge în play-off-ul din Europa League.

Un insucces şi în play-off-ul Europa League va fi echivalent cu o calificare în grupele UEFA Europa Conference League. Cu toate acestea, oficialii lui CFR Cluj speră ca echipa antrenată de Marius Şumudică să prindă cel puţin faza grupelor în Europa League, în timp ce un loc în grupele Ligii Campionilor ar fi o mare lovitură de imagine, dar şi financiară.

Calificarea în grupele Ligii Campionilor ar aduce 15.640.000 de euro în conturile lui CFR Cluj, în timp ce un loc în grupele Europa League este premiat cu 3.630.000 de euro. UEFA oferă 2.940.000 de euro pentru fiecare echipă care ajunge în grupele UEFA Conference League.

Luni, 2 august, CFR Cluj îşi va afla posibilii adversari din play-off-ul Ligii Campionilor (dacă o va elimina pe Lincoln Red Imps) şi din play-off-ul Europa League (dacă o va elimina pe Lincoln Red Imps şi va fi eliminată de Young Boys Berna).

Sursa știre: fanatik.ro

Sursa foto: Facebook-Fotbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCA

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular