Cristian Tudor Popescu, despre înfrângerea naționalei de fotbal cu 0-4 la Tokyo: „Niște băieți făcuți grămadă”

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu comentează, într-o postare pe pagina sa de Facebook, prestația naționalei de fotbal a României de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, precizând că înfrângerea din meciul cu Coreea de Sud „stârnește mila”.

Despre jucătorii naționalei, CTP spune că sunt „niște băieți făcuți grămadă”, care nu reușesc „să lege trei pase ca lumea”, „o ciurdă speriată, vopsită în tricolor”. „Chiar dacă mi-am pus ceva speranțe în Mirel Rădoi, nu pot să n-o spun: așa-zisa reprezentativă olimpică de fotbal a României ajunsă la Tokyo stârnește mila.

Acesta pare a fi sentimentul care i-a făcut pe coreeni să ne dea doar 4 goluri”, scrie Cristian Tudor Popescu. Jurnalistul mai afirmă că jocul fotbaliștilor români a fost unul primitiv, rigid, o „orbecăială ziua-n amiaza mare”. Niște băieți făcuți grămadă, din care sare mingea ca din colțul mesei, neînstare să lege trei pase ca lumea, fugind ca să nu-i lovească balonul, un portar care o scapă din mâini printre picioare. (…) O neputință înghesuită pe jumătate de teren, căci de centru trec mai rar.

Cristian Tudor Popescu: În aceste condiții, CTP se întreabă „cum de nu-i crapă obrazul domnului Mirel Rădoi să arate, nouă și lumii întregi, această ciurdă speriată, vopsită în tricolor?”. Patru goluri au fost marcate, duminică, în poarta tricolorilor, în meciul cu Coreea de Sud. Sud-coreenii au deschis scorul în prima jumătate de oră a partidei, după ce Marius Marin a trimis mingea în propria poartă.

În minutul 59, Dong-Gyeong Lee a șutat, iar în cădere, Valentin Gheorghe a deviat mingea tot în propria poartă. A urmat un gol din penalty, marcat în minutul 84, după un fault comis de Ricardo Grigore. Ultimul gol al reprezentativei sud-coreene a fost marcat de Kang-In Lee în minutul 90.

Sursa știre: libertatea.ro

Sursa foto: Facebook-Cristian Tudor Popescu

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular