Dumitru Dragomir aruncă bomba: „Craiova și-a vândut cel mai bun jucător la Galatasaray”

Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, spune că Universitatea Craiova l-ar fi vândut pe mijlocașul Alexandru Cicâldău în Turcia, la Galatasaray.

Ioan Becali, impresarul fotbalistului, îl contrazice pe fostul șef de la LPF: „Dacă domnul Dragomir a spus că s-a făcut transferul, poate l-a făcut dânsul. Eu nu ştiu nimic, deocamdată, de vreun transfer la Galatasaray, nici al lui Cicâldău, nici al altcuiva”, a declarat Giovanni Becali, conform digisport.ro.

Într-o perioadă în care forma lui Cicâldău a lăsat de dorit, CS Universitatea Craiova ar putea da o adevărată lovitură pe piața transferurilor. Conform lui Dumitru Dragomir, oltenii ar fi aproape să-l vândă pe Cicâldău la Galatasaray.

Dragomir, informație-BOMBĂ: „Craiova l-a vândut pe Cicâldău la Galatasaray”

„Am auzit un zvon și e în premieră ce vă spun. Craiova s-a despărțit azi de cel mai bun jucător al lor. A fost vândut la Galatasaray pe 6 milioane de euro, plus 20% dintr-o vânzare ulterioară. E un record nemaivăzut. Becali și Rotaru sunt dați dracu’”, a spus Dumitru Dragomir, la Pro X.

Cotat la 6,5 milioane de euro de către Transfermarkt, Alexandru Cicâldău este unul dintre cei mai valoroși fotbaliști din Liga 1. Transferat de la Viitorul în vara lui 2018, în schimbul unui milion de euro, „Cic” a aunat 33 de goluri și 16 de pase decisive pentru alb-albaștrii, în 128 de meciuri.

Alex acoperă mai multe poziții, e un jucător agresiv, chiar și când nu are mingea la picior. Are și ultima pasă, dar poate să și marcheze” Mirel Rădoi, selecționer România “Când am spus, acum un an, că Alex se va vinde pe 8-9-10 milioane de euro, lumea râdea de mine. E fotbalist de top, face diferența! – Gică Craioveanu, în 2020

6,5 milioane de euro e cota de piață a lui Cicâldău, conform Transfermarkt

12 goluri

și 4 assisturi a reușit “Cic” sezonul trecut, în toate competițiile

Trupa alb-albastră a mai bifat o rușine europeană, de data aceasta în Conference League, iar fanii deja caută vinovații pentru eșec! Întreaga echipă a lui Ouzounidis a lăsat de dorit în Albania. Apărarea a fost în zodia notei cinci, cu Marius Constantin, Bălașa și Conte într-o seară extrem de ezitantă.

Gustavo, Cicâldău, Ivan, Koljic și Markovic au fost la rândul lor doar umbre ale jucătorilor în care fanii Craiovei își puneau toate speranțele. Toți au primit nota 5 în ediția de astăzi a Gazetei.

Dan Nistor, cel care fusese cel mai bun om în cantonamentul austriac, a fost printre cei mai slabi de pe teren aseară. Mijlocașul a dezamăgit crunt și nu a fost izvorul de idei de care echipa avea nevoie. A primit nota 4 din partea Gazetei, la fel cum s-a întâmplat și cu Câmpanu, cel care a fost înlocuit în minutul 64 cu Gustavo.

1 milion de euro a plătit Craiova în 2018, pentru a-l lua pe “Cic” de la Viitorul Constanța

Sursa știre: gsp.ro

Sursa foto: Facebook-Un Strigat, O Lacrima, Un Suras de Fericire

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular